Arta admirației conștiente

Trăim într-o lume care pare să prețuiască mai mult critica. Suntem bombardați cu analize furibunde, dezbateri aprinse și evaluări care, adesea, se concentrează pe ceea ce nu funcționează, pe erori și deficiențe, se manifestă de multe ori prin atacuri la persoană și abdicări de la bun simț sau rațiune. Acest spirit critic este, fără îndoială, esențial pentru progres și corectare. Dar, mă întreb, oare nu am pierdut ceva pe parcurs? Nu am neglijat o forță la fel de puternică – arta admirației conștiente? Scriu acest articol pentru a explora ideea că practicarea deliberată a admirației nu înseamnă a renunța la discernământ sau la dezbatere, ci, dimpotrivă, este cheia pentru a construi comunități de încredere autentică și rezilientă.

Admirația, în forma sa conștientă și autentică, este un proces profund transformator. Spre deosebire de lingușire, ea implică o observare atentă și o apreciere sinceră a calităților, acțiunilor sau intențiilor celorlalți. Am reflectat mult la modul în care admirația funcționează la nivel psihologic și am ajuns la concluzia că ea presupune o capacitate remarcabilă a celui care o practică, anume, de a lua o parte valoroasă dintr-un om și, prin lentila aprecierii, de a face ca această parte să lumineze întregul.

Să explic: atunci când admirăm pe cineva, ne concentrăm pe o trăsătură specifică – poate onestitatea sa neclintită, curajul de a inova, empatia profundă sau dedicarea față de o cauză. Această trăsătură, care rezonează profund cu propriile noastre valori dezirabile sau valori pe care le practicăm, devine un far. Prin lumina acelei calități, suntem capabili să vedem persoana într-o manieră holistică. Nu este vorba de a ignora naiv imperfecțiunile. În schimb, este o alegere deliberată a acestei perspective. De exemplu, dacă îl admir pe X pentru că este un om de o onestitate rar întâlnită – o valoare fundamentală pentru mine – pot deveni mult mai tolerant față de aspecte care, în mod normal, m-ar irita, cum ar fi tendința lui de a întârzia la întâlniri. Nu neg că întârzierile sunt deranjante, dar admirația mea pentru onestitatea sa are rolul de a estompa importanța altor aspecte. Această focalizare pe valoare ne permite să iertăm mai ușor sau să considerăm că alte aspecte sunt mai puțin relevante în ansamblul persoanei. Este o formă de acceptare profundă care contribuie la soliditatea relațiilor.

Contrastul cu invidia este izbitor. Dacă admirația construiește prin extindere, invidia demolează prin restrângere. Ea ia întregul unei persoane – cu munca sa, eforturile, sacrificiile și calitățile sale – și îl reduce la o singură parte, adesea un rezultat superficial: succesul, poziția, recunoașterea.

Așa cum observa și Alain de Botton, invidiem egalii noștri deoarece, cumva, ne convingem că celălalt nu merită sau că și noi am fi putut face, obține, dacă am fi avut norocul/circumstanțele. Această mentalitate nu doar că ne orbește în fața meritelor reale, dar ne erodează și propria bunăstare, alimentând un ciclu de resentimente și frustrare. Invidia nu doar că nu construiește, dar distruge activ punțile de încredere și colaborare, transformând potențialii parteneri în rivali percepuți, ce trebuie subminați.

Admirația conștientă este fundamentul pe care se poate construi o critică autentic constructivă. Nu propun o abordare naivă, în care totul este roz și criticile sunt evitate. Din contră! Cred cu tărie că o comunitate sănătoasă are nevoie de dezbatere, de feedback sincer și de capacitatea de a identifica și corecta problemele.

Dar modul în care facem asta este crucial.

Atunci când un mediu este impregnat de admirație, se creează un depozit emoțional de încredere. Oamenii se simt văzuți, valorizați și respectați. Pe acest fond solid de apreciere, critica devine mult mai ușor de oferit și, mai important, de primit. Ea capătă, cumva, rolul unui anestezic. Când cineva știe că îi admirăm munca, felul în care gândește, integritatea sau dedicarea, o sugestie de îmbunătățire a unui proiect sau un feedback despre o greșeală este percepută ca o informație utilă, nu ca un atac personal la valoarea sa. Durerea emoțională potențială este diminuată, permițând o ascultare și o procesare mult mai rațională a informației. Acest anestezic este benefic pentru ambele părți, atât pentru cel care critică, pentru că îi oferă curajul de a formula feedback-ul sincer, știind că intenția sa de a ajuta va fi înțeleasă, nu distorsionată ca un act de invidie sau răutate; cât și pentru cel criticat, pentru că îi oferă deschiderea de a asculta, fără să se simtă rănit sau să devină defensiv, putând folosi feedback-ul pentru creștere personală și profesională. Fără acest fundament al admirației, critica – chiar și cea bine intenționată – poate fi percepută ca o amenințare, un atac la stima de sine, declanșând mecanisme de apărare și blocând orice progres.

Această dinamică a admirației și invidiei este vizibilă în orice organizație, deci și în școală. De multe ori se spune ca spiritul de competiție e cauza principala pentru lipsa colaborării din școală. Eu cred mai degrabă că problema este cultura organizațională care încurajează invidia sistemică. Atunci când funcțiile și promovările se obțin pe criterii opace, diferite de performanța reală admirabilă; atunci când efortul, inovația sau dedicarea față de elevi nu sunt criteriile principale pentru avansare, ci vechimea, conformismul sau relațiile, se creează o frustrare adâncă. Lipsa de recunoaștere autentică generează invidie, subminând orice dorință de a colabora sau de a împărtăși bune practici. De ce să admir pe cineva care a ajuns într-o poziție superioară pe alte considerente decât performanța pe care eu o apreciez cu adevărat?

Mai mult, atunci când suplinitorii, debutanții sunt subevaluați sau chiar desconsiderați în loc să fie admirați pentru potențialul, entuziasmul sau perspectivele proaspete aduse de fiecare, ei se demotivează și tind să evite orice critică, devenind obedienți și apatici. În loc să fie văzuți ca viitori piloni ai sistemului, aceștia sunt măsurați prin prisma unui standard inaccesibil, alimentând sentimente de inadecvare și resentiment. O cultură care ignoră sau chiar alimentează invidia sistemică sufocă inovația, reduce implicarea și distruge spiritul de echipă. O astfel de cultură, bazată pe comparație distructivă și desconsiderare, transformă orice încercare de feedback într-un potențial conflict.

Practica admirației conștiente pe care v-o propun nu este doar o abordare „drăguță” sau o modalitate de a ne simți mai bine. Este o strategie deliberată, o investiție esențială în sănătatea și reziliența oricărei comunități – fie că este vorba de un grup de prieteni, o familie, o echipă de la birou sau o școală. Prin alegerea de a vedea și de a articula cu sinceritate ceea ce admirăm la ceilalți, contribuim la:

1. crearea unui mediu de siguranță psihologică, unde oamenii se simt în largul lor să își asume riscuri, să inoveze și să își exprime ideile, știind că vor fi susținuți, chiar și dacă greșesc;
2. întărirea coeziunii și a încrederii, pentru că relațiile devin mai autentice și mai profunde, bazate pe respect reciproc și apreciere sinceră;
3. stimularea creșterii și a învățării, deoarece într-un mediu unde admirația este moneda de schimb, oamenii sunt mai deschiși la feedback și mai motivați să își dezvolte punctele forte;
4. dezactivarea invidiei: recunoașterea publică a meritelor și calităților celorlalți reduce terenul pentru frustrare și resentimente ascunse.

Aristotel spunea că fericirea este o activitate a sufletului în acord cu virtutea perfectă. El făcea o distincție importantă între valorile dezirabile – cele pe care ne-am dori să le avem sau pe care le admirăm în teorie (sau la celălalt) – și valorile practicate – cele pe care le demonstrăm prin acțiunile noastre concrete.

Vă invit să reflectați: care sunt trei valori dezirabile pentru voi (ce admirați la alții?); care sunt trei valori pe care le practicați activ, dvs sau colegii, prietenii, familia (chiar și fără să vă dați/își dea seama) și pentru care sunteți admirați? Pe cine prețuiți cu adevărat în grupul dvs. de colegi și pentru care valori specifice? Ați avut curajul să îi spuneți asta?

Vă urez să trăiți cu și în admirație pentru ceilalți!