Efectul de ginkgo biloba al reformelor în educație
Articol preluat de pe blogul autoarei din Revista Timpul
Am avut o minunată prietenă, o doamnă în vârstă, fostă profesoară, plină de umor, care acum un an s-a mutat într-o lume mai bună. Doamna avea mereu, de sărbători, mai cu seamă, o poftă nebună de reforme domestice, dar, de la o vreme, puterile slăbiseră și idealurile depășeau măsura tot mai precară a posibilităților fizice, ceea ce era un necontenit prilej de zbatere interioară, căci rutina reformelor sărbătorești nu putea fi anulată cu niciun chip. Așa că, la un Crăciun, acum vreo zece ani, doamna mi-a telefonat, avântată, să îmi spună că a descoperit soluția: miraculosul ginkgo biloba. Sfătuită de o vecină, înghițise o capsulă din incredibilul remediu și, cuprinsă de o energie nebănuită, pusese la înmuiat perdelele și cuverturile, scosese toate covoarele spre a le bate cu temei, pornise câteva feluri sofisticate de mâncare, răsturnase casa, cu alte cuvinte, convinsă că reforma va schimba locuința din temelii.
Înainte să fiu convinsă, spre propria reformă de Crăciun, să recurg la tableta-minune, am primit, mai spre seară, un nou telefon. De data aceasta, cu lacrimi. Efectul tabletei trecuse, a doua s-a dovedit apă de ploaie, casa era răsturnată, perdelele, covoarele, oalele în stadiul incipitului energetic, iar doamna prăbușită între ele, în deplină depresie. A fost nevoie de forțele reunite ale familiei și prietenilor pentru a reface sistemul domestic la condiția lui anterioară, care, la final, s-a dovedit a fi marea mulțumire a sărbătorii. Reforma a rămas o promisiune, ca mai toate reformele, când aspirațiile sunt în dezacord cu resursele sau, cum ar spune o veche vorbă ardelenească: geaba voință, fără putirință.
Cred că nici în educație nu stăm mai bine. Elanul reformator al ministrului demisionar mi-a părut, de la o vreme, efectul unui flacon de ginkgo biloba. Toate educația a fost pusă la muiat, răsturnată, cu promisiunea unui tablou strălucitor, la final, după ce urma să fim scoși din leșia în care am fost aruncați, noi, profesorii, ca să ne spălăm de păcatul cheltuirii fără cap și al risipirii bugetului, apoi din acela al leneviei, căci nu stăteam în școală opt ore, cât prevedea legea, pe urmă de păcatul slabei gestiuni, căci nu prea aveam unde sta, e drept, dar nu știam ce să facem cu timpul nostru și ni s-a găsit sens pentru 25% din el, a urmat păcatul incompetenței, căci analfabetismul funcțional ni se datorează exclusiv, cu siguranță și pentru că nu ne-a spus nimeni așa de apăsat cum trebuie să dăm teme pentru acasă. În aceeași soluție leșioasă au intrat programele, s-au clăbucit bine planurile-cadru, legea e și ea la muiat, căci, deși nouă, nu are norme de aplicare pe multe componente și, în esență, nu se aplică, s-au pus puțin în bătaia vântului normele pentru directori, așa, ca să miroase a proaspăt, căci acolo nu prea e loc de schimbat, toate cu impresia unei transformări radicale. Doar că energia s-a dus și urmează partea grea a scoaterii din leșie, a clătirii, limpezirii, zvântării și punerii în funcțiune a unei părți din sistem, profesorii din preuniversitar, clăbuciți bine în ultimul an.
Am citit mesajul de încheiere a mandatului cu înțelegere omenească și fără mari așteptări. Nu am rezonat cu imaginea corabiei puse pe direcție și salvate din furtună. Poate că, de la cârmă, așa pare. Poate că, de pe punte, clăbucii de săpun par valuri furtunoase, iar apele leșioase și tulburi se văd ca un ocean învins. De unde sunt eu, în carena unsuroasă, perspectiva e diferită. Nimic înălțător, nimic eroic. Nici măcar factorul politic pe care domnul ministru a ajuns să îl aprecieze, dar de care eu mă tare îndoiesc. Și când vorbesc de factor politic nu mă gândesc la un om sau la o mână de oameni în a căror bună intenție pot să cred, ci mă gândesc la magma care pătrunde de decenii în structura corabiei, cu incompetența, cu ipocrizia, cu lipsa de verticalitate morală pe care le vedem la toate serbările periodice în care oamenii educației sunt, de fapt, oamenii politicului, de culori cameleonice, după cum bate vântul puterii. Dar, la orice final de etapă, e firesc să fie și bune și rele, și regrete și satisfacții, câtă vreme corabia e pe ape și de sub valuri nu se prea aud ecouri.
Vom avea un nou ministru, cu numărul 33, în 35 de ani. Pentru scurtă vreme, căci rotativele vin și trec. Indiferent cine va fi, nu va avea vreme pentru niciun proiect esențial, pentru nicio reformă fundamentală. În plus, niciun ministru nu apare din spuma mării, ci e plămădit de factorul politic, spre a cita din gândul ministerial de adio, după chipul și asemănarea lui. Iar factorul politic în educație e generator de reforme sezoniere și abandonate, căci nu are nici timpul, nici interesul stabilității și nici vocația predictibilității, alta decât cea electorală.
În vremea aceasta, profesorii (cei neînghițiți încă de factorul politic), salvați ca vai de ei din excesul reformator, înmuiați în apele strategiilor naționale, călcați de ordonanțele – trenuleț, adaptați ritmului mult prea alert al schimbărilor de miniștri, își petrec la zvântat finalul de an, cu speranța că va fi măcar liniște, căci de bine nu prea mai e vreme. Și pun sistemul răvășit înapoi, în așteptarea altei reforme din șirul nesfârșit care li se promite.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.