Între laudă și feedback

de Mona Coțofan

Sau despre arta profesorului de a jongla cu două oglinzi

În clasă, între profesor și elevi, se construiește. Uneori un zid, alteori o fereastră. E un miracol al comunicării în toate formele ei, oră de oră, și, de multe ori, furați de materialitatea caldă a relațiilor interumane, riscăm să închidem copilul într-un labirint cu oglinzi mincinoase. Să explic.

Avem, ca profesori, tendința de a evalua holistic. Ce clasă grozavă! Sau, dimpotrivă: Doamne, ce clasă dificilă! La fel în cazul fiecărui copil în parte, reducem progresul la o apreciere globală (Ce copil bun!/Of, ce copil!). Oglindind copilul ca tot într-o percepție generală, ratăm, de cele mai multe ori, sensul reglator al feedbackului, rămânând captivi în iluzia laudei sau a criticii.

„Lauda - spunea John Hattie, în Învățarea vizibilă - conține, de obicei, puține informații legate de sarcină și este rar convertită într-un angajament sau într-o implicare mai mare față de atingerea obiectivelor educaționale, față de stimularea autoeficacității sau înțelegerea sarcinii. Prin încorporarea laudei în alte forme de feedback, informațiile referitoare la învățare sunt diluate.”

Să evităm, prin urmare a lăuda? Evident, nu! Lauda generează o stare de bine, permite un climat de încredere, fundamentează relații interumane, stimulează, motivează, dar nu măsoară învățarea. Pentru a răspunde întrebărilor de feedback și pentru a atinge cele patru niveluri ale feedbackului (nivelul sarcinilor de lucru și al rezultatelor, nivelul procesului de învățare, nivelul condițional sau al autoreglării și feedbackul direcționat spre sine), ne lămurește John Hattie, trebuie să ieșim din tentația laudei și să intrăm în rigoarea evaluării. Adică să oferim feedback, implicând elevul în mod direct și palpabil în constructul procesual al învățării.

Percepută în mod eronat drept feedback al învățării de către elev, lauda se transformă într-o oglindă deformatoare. Ea dezvăluie o imagine falsificată, de care, adeseori, copilul nu se mai poate despărți. Fiecare profesor își poate identifica și conștientiza situațiile în care, cu cele mai bune intenții, își conduce elevii într-un asemenea labirint înșelător. Și nu cred că vreunul dintre noi a fost scutit de această eroare. La nivel de sistem, însă, se perpetuează în mod periculos un asemenea model, prin inflația de coronițe, prin avalanșele de medii de 10 la disciplinele care nu stau sub presiunea unei evaluări de final de ciclu, prin statisticile care, ignorând marea dramă a abandonului, subliniază performanța in abstracto, fără a o raporta la un reper anterior care să valideze progresul, prin tendința (gata să fie asumată prin lege, din păcate) spre segregare și prin alte obișnuințe și practici exersate de decenii.

Oglinda, ca metaforă a celor două concepte, lauda și feedbackul, devine instrumentul magic al profesorului. Asta îmi amintește de o specie de fluturi uriași, din Noua Guinee, pe care băștinașii îi vânează atrăgându-i cu ajutorul unei oglinzi. Reflectându-se în luciul ei, fluturele se apropie curios, încrezător și devine mai ușor de capturat.

Lauda poate fi o asemenea oglindă. Ea are rolul de a convinge fluturele-copil să se lase captiv în lumea învățării pe care i-o pregătește profesorul. Își vede potențialul, își reflectă în ea aspirațiile, se contemplă pe sine în mod stimulativ. Pe fondul acesta de încredere, feedbackul devine cea de-a doua oglindă, mai obiectivă, care reface imaginea, o descompune, o reordonează în unghiuri realiste, determinând copilul să conștientizeze greșelile, să interiorizeze fiecare moment al procesului, să proiecteze asumat pașii care urmează. Adică să învețe.

În jocul echilibrat cu aceste două oglinzi stă arta profesorului. Iar drumul către mânuirea lor eficientă îl construim, fiecare dintre noi, alături de știință.

***

Sunt Mona Coțofan, profesor de limba și literatura română la Iași și colaborator al blogului Teleskop.

Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.