Modelul Kirkpatrik (6)

Modelul Kirkpatrick este un model de evaluare a eficacității programelor de formare. A fost elaborat de Donald Kirkpatrick în anii '50 și '60 și este utilizat pentru a evalua impactul programelor de instruire și dezvoltare asupra performanței individuale și organizaționale. În acest articol, vă propun un transfer din zona training-ului în zona activităților de învățare din clasă.

Modelul ne propune 4 nivele. În activitatea mea la clasă, utilizând acest model, am legat două nivele, cel al învățării și al rezultatelor, pentru că nu prea am cum face un studiu de impact (în lipsa standardelor de evaluare) și nici să corelez, de exemplu, activitatea de învățare de la clasă de rezultatele la anumite examene naționale. Apoi am avut tendința de a le considera nu ca nivele, ci ca unghiuri din care poate fi privită o activitate de învățare din clasă (pe o perioadă mai scurtă, 50 min sau mai lungă, o unitate de învățare sau un modul sau un an școlar). Astfel, vă propun să vă uitați la:

1. Reacția elevilor la activitățile pe care le propuneți. Evaluăm dacă elevii au fost satisfăcuți de activitățile de învățare propuse, dacă au considerat că a fost util și relevat pentru nevoile lor de învățare. Unele reacții sunt vizibile cu ochiul liber. Unele din ele știm de ce s-au produs sau nu, dar pentru altele nu ne e clar de ce s-au petrecut (sau nu) cum ne așteptam, de aceea cea mai bună soluție este să întrebăm elevii. Platforma Teleskop e de ajutor cu formularele sale de exit, disponibile din orice cont individual de profesor.
2. Învățarea și rezultatele învățării. Evaluăm ce au învățat elevii. Aici am să apelez la conceptele de învățare superficială și profundă pe care le corelez cu taxonomia lui Bloom. Conceptele de învățare profundă și superficială au fost propuse de către John Biggs și Kevin Collis în anii 1980, bazându-se pe teoria învățării constructive. Învățarea superficială se referă la abordarea învățării într-un mod mecanic, în care elevii se concentrează mai mult pe memorare și reproducererea informațiilor fără a înțelege în profunzime conceptele sau a face conexiuni semnificative. Elevii care adoptă acest stil de învățare pot fi interesați în principal de obținerea unei note bune și de trecerea testelor, fără a dezvolta o înțelegere durabilă a subiectului. Învățarea profundă, în schimb, se referă la abordarea învățării într-un mod care implică o înțelegere profundă și semnificativă a subiectului. Elevii care adoptă acest stil de învățare încearcă să facă conexiuni între informații, să analizeze și să aplice cunoștințele în contexte reale și să își dezvolte gândirea critică și capacitatea de rezolvare a problemelor. De-a lungul timpului, conceptele de învățare profundă și superficială au fost dezvoltate și extinse de către numeroși cercetători și teoreticieni în domeniul educației. Aceste concepte au devenit fundamentale în înțelegerea procesului de învățare și în dezvoltarea strategiilor de predare și evaluare pentru promovarea învățării profunde în rândul elevilor.

Pentru învățarea superficială:

a) Cunoaștere: definire, enumerare, identificare, recunoaștere.

b) Înțelegere: interpretare, sumarizare, exemplificare.

Pentru învățarea profundă:

a) Aplicarea cunoștințelor și înțelegerii în situații noi sau reale. Elevii pot rezolva probleme, pot face legături între diferite concepte și pot utiliza informațiile într-un mod practic.

b) Analiza implică descompunerea informațiilor în părți componente, identificarea relațiilor și modelelor, și înțelegerea structurii și a componentelor conceptelor studiate.

c) Sinteza implică combinarea și reorganizarea informațiilor pentru a crea ceva nou. Elevii pot genera idei, pot formula argumente și pot elabora concepte noi pe baza informațiilor existente.

d) Evaluarea și judecarea critică a informațiilor, a argumentelor și a conceptelor. Elevii pot face evaluări calitative și cantitative, pot identifica erori și pot lua decizii informate.

3. Comportamentul elevilor. Aici ar trebui să evaluăm comportamentul elevilor în raport cu ceea ce s-a învățat. Nu mă refer la evaluarea comportamentului în general, ci în raport cu sarcini specifice. Adică: dacă, de exemplu, am lucrat cu elevii în etapa de formare a echipei, le-am dat instrucțiuni și suport necesar pentru ca ei să treacă într-o etapă superioară, fără conflicte. La următorul proiect de echipă am evaluat dacă erorile comise anterior nu au mai apărut, dacă ei au fost mai eficienți, mai cooperanți, dacă au folosit tehnici de gestionare a conflictelor etc. Pentru evaluarea comportamentelor, simpla observare nu e suficientă și nici nu ne oferă întotdeauna informații credibile. Pentru a ne forma o imagine cât mai clară, activitățile de reflecție, chestionare de reflecție pe care le completează elevii sunt de mare ajutor. Dacă timpul ne permite, discuția cu părinții, pentru a vedea dacă sunt modificări de comportament, ajută. (de exemplu, după capitolul "Consumatorul rațional" am aplicat un chestionar de reflecție, unde am cerut exemple: ce fac diferit după ce au studiat această unitate și, pentru a verifica dacă e așa, am discutat și cu câțiva părinți).

Ați evaluat vreodată reacția elevilor la activitățile de învățare sau evaluare, folosind formularele Teleskop? Ne puteți spune care formulare v-au ajutat, ce ați aflat? Cum ați îmbunătăți activitatea dvs pe baza informațiilor adunate? Ar fi minunat să scrieți despre experiența dvs. pe pagina de facebook.

Mai multe aici.  

Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.