Recenta decizie privind organizarea examenului propriu de admitere la licee reprezintă un exemplu dureros de politică publică a cărei fundamentare bazată pe date nu a fost făcută publică într-un mod care să permită o evaluare reală a argumentelor, a efectelor anticipate și a alternativelor. Consultarea practicienilor și raportarea la literatura de specialitate ar fi trebuit să constituie elemente esențiale ale unei asemenea decizii. În schimb, percepția multor profesori este aceea a unei politici construite departe de realitatea din școli și insuficient conectate la interesul superior al copilului. Așa cum arăta recent și sociologul Gabriel Bădescu, politicile educaționale majore din România continuă să ridice serioase întrebări privind raportarea la dovezile științifice și la efectele de segregare pe care unele dintre ele le pot produce.
În fața unor astfel de măsuri, după 30 de ani de muncă la catedră, mă copleșește un amestec de rușine revoltată și neputință. Îmi vine să mă întreb cum de nu am reușit, împreună, să devenim o voce suficient de puternică pentru cei care nu au o voce — copiii. Dar această situație nu a apărut din lene sau nepăsare. Aș numi această stare un „oblomovism colectiv”: o formă de inerție care apare atunci când încercările repetate de a schimba ceva se lovesc de convingerea că efortul individual nu poate produce niciun efect real.
Avem tendința să credem că cei care iau decizii politice simt un disconfort atunci când ignoră nevoile reale ale elevilor și profesorilor. Dar psihologia socială oferă câteva explicații pentru a înțelege de ce oamenii pot ajunge să susțină și să apere decizii controversate. Iată câteva explicații:
- justificarea post-decizională: prin justificarea alegerii făcute și devalorizarea alternativelor, o decizie controversată devine, în propria percepție, singura opțiune. Criticile privind echitatea sau efectele nedorite vor fi interpretate ca rezistență la schimbare, populism sau lipsă de înțelegere a complexității deciziei (Neculau, A.)
- distanța dintre decizie și consecințele ei: cu cât distanța fizică și conceptuală față de cei afectați este mai mare, cu atât deciziile devin exerciții abstracte; depărtarea de realitatea din școală nu anulează empatia, dar o blochează în spatele unui birou (Ariely, D.)
- nu e pielea mea în joc: cine suportă efectiv consecințele deciziilor luate? În cazul politicilor educaționale, o parte dintre efecte sunt suportate imediat de elevi, părinți și profesori, în timp ce efectele de sistem ale unei reforme pot deveni vizibile abia după ani. Această asimetrie poate crea o distanță importantă între decizie și responsabilitatea resimțită pentru consecințele ei (Tableb, N.N)
- fragilitatea sistemului: un sistem este fragil dacă se rupe la stres, nu poate învăța să se reconfigureze pornind de la dificultățile întâmpinate. (Taleb, N.N) În loc ca școlile să poată funcționa ca organisme care se adaptează la nevoile comunităților lor, multe decizii sunt stabilite central, iar presiunea suplimentară poate produce nu adaptare, ci blocaj.
În acest context, problema adusă în discuție de organizarea examenului propriu de admitere merită analizată cu atenție. Căutarea excelenței și a performanței este pe deplin legitimă și necesară într-un sistem sănătos. Autonomia reală — înțeleasă ca autonomie pedagogică, libertate curriculară, resurse și capacitate adaptată contextului — este o valoare esențială. În absența acestora există riscul ca transferul de responsabilitate administrativă să fie confundat cu adevărata autonomie. Așa-numita libertate de selecție nu face decât să externalizeze către școli gestionarea diferențelor dintre elevi și a presiunii sociale, fără ca problemele structurale care generează aceste falii să fie rezolvate.
- întârzieri între cauză și efect: deciziile luate astăzi pot produce efecte importante abia peste ani. Tocmai această întârziere face dificilă identificarea responsabilității și învățarea din greșeli. (Senge, P.). O politică educațională poate părea eficientă pe termen scurt, în timp ce consecințele sale asupra echității, motivației, calității învățării sau încrederii în instituții devin vizibile mult mai târziu. De aceea, efectele unei decizii luate astăzi pot contribui, în timp, la probleme precum analfabetismul funcțional sau scăderea competitivității economice, fără ca relația dintre intervenția inițială și consecința finală să fie imediat perceptibilă.
În fața unui sistem perceput ca rigid și greu de influențat, apare neputința învățată (Seligman, M.). Când încerci repetat să schimbi un sistem și te lovești constant de aceleași bariere, poate apărea convingerea că efortul nu mai are rost. Refugiul în propria sală de clasă devine atunci mai degrabă o strategie de supraviețuire decât o alegere deliberată de izolare. Profesorul își face treaba cât poate de bine, în spațiul pe care îl poate controla, și renunță treptat să mai creadă că poate influența ceea ce se întâmplă dincolo de ușa clasei. Această neputință este alimentată și de două narative periculoase.
- mitul salvatorului: așteptarea unei figuri providențiale — un nou ministru, un nou lider politic, o nouă reformă — care va veni din exterior și va rezolva problemele acumulate. Un asemenea narativ transformă comunitatea într-un spectator și amână acțiunea colectivă.
- reducerea problemelor educației la tema exclusivă a salariilor profesorilor. Salariile demne sunt o precondiție absolută, indiscutabilă și nenegociabilă pentru o educație de calitate și pentru respectul datorat profesiei. Însă problema apare atunci când salariul devine singurul limbaj prin care sunt explicate toate dificultățile educației. Presiunea birocratică, lipsa resurselor, climatul școlar, nevoia de sprijin metodologic, relația cu familia, dificultățile tot mai complexe ale elevilor și chiar sentimentul de neputință al profesorilor ajung să fie subsumate aceleiași explicații simpliste: lucrurile merg prost doar pentru că profesorii nu sunt suficient de bine plătiți. Un asemenea narativ alterează profund felul în care profesorii se văd pe ei înșiși și sunt văzuți de societate. Dacă mesajul repetat este că singura miză a școlii este salarizarea, se instalează treptat ideea nocivă că nivelul de implicare profesională este determinat strict de nivelul remunerației. În loc să vorbim despre condițiile complexe ale muncii educaționale și despre ce ar trebui schimbat pentru ca profesorii să-și poată desfășura activitatea, reducem profesia la o simplă tranzacție.
Aceste narative produc o ruptură profundă și în relația cu părinții. În realitate, profesorul și părintele nu au fost niciodată meniți să fie adversari. Suntem parteneri firești, uniți de aceeași grijă, de aceleași frământări și de aceeași dragoste pentru copii.
Pentru a schimba cu adevărat narativul despre educație, este timpul să privim dincolo de aceste povești simplificate care ne dezbină. Schimbarea pe care o așteptăm nu va coborî dintr-un birou ministerial și nici din promisiunile vreunui salvator providențial. Ea începe atunci când profesorii și părinții își dau mâna și construiesc o voce comună, caldă și hotărâtă — o voce care cere o școală echitabilă, bazată pe respect și pe demnitatea fiecărui copil. Când vom decide să refuzăm dezbinarea și vom începe să ne privim cu încredere, depășim oblomovismul și devenim acel sprijin sigur de care copiii au atâta nevoie.
Bibliografie
- Ariely, Dan. Adevărul (cinstit) despre necinste: Cum îi mințim pe toți — mai ales pe noi înșine
- Bădescu, Gabriel. https://www.contributors.ro/admiterea-la-liceu-si-cei-care-pot-plati-politici-impotriva-dovezilor/
- Goncearov, Ivan. Oblomov https://www.libris.ro/carte/oblomov-i-a-goncearov/819854
- Neculau, Adrian (coord.). https://www.anticariat-unu.ro/psihologie-sociala-aspecte-contemporane-de-adrian-neculau
- Seligman, Martin E. P. Optimismul se învață: Cum să îți schimbi mintea și viața
- Senge, Peter M. https://www.libris.ro/carte/a-cincea-disciplina-peter-m-senge
- Taleb, Nassim Nicholas. Antifragil: Ce facem cu lucrurile care câștigă din dezordine
- Taleb, Nassim Nicholas. Când pielea ta e în joc: Asimetrii ascunse în viața de zi cu zi
- Tavris, Carol și Aronson, Elliot https://www.libris.ro/carte/s-au-facut-greseli-carol-tavris-elliot-aronson
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.