Așa cum anunțam în articolul anterior, am decis să abordez subiectul debutanților separat, iar în acest articol voi aborda nevoile celorlalte categorii.
- Conform teoriei lui Dreyfus (aici, aici și aici puteți afla mai multe despre model), nivelul următor novicilor este cel al începătorului avansat.
Ce pot face aceștia: pot acționa în mod independent în anumite situații familiare și pot face distincții ușoare între aspectele relevante și cele irelevante ale unei situații.
Ce nu pot face: nu pot rezolva problemele complexe sau neașteptate care apar în domeniul lor, nu pot lua decizii informate în situații noi și nu pot identifica în mod eficient modele sau contexte mai largi.
Pentru sprijinul începătorului avansat se dovedesc a fi utile mentoratul și supervizarea: un mentor sau un profesor expert poate oferi ghidare și sprijin individualizat în explorarea și abordarea situațiilor profesionale mai complexe și neprevăzute. De asemenea studiile de caz pot fi utilizate pentru a analiza și discuta situații reale și pentru a dezvolta capacitatea de a face conexiuni între teorie și practică. Un instrument util pentru a genera studii de caz este și platforma Teleskop. Cred că într-o școală s-ar putea construi o bază de date de studii de caz, care să fie utilizate în sensul precizat. De asemenea, cred că utilizarea ChatGPT ar fi o soluție.
- Următorul nivel este cel al profesorului competent.
Ce poate face: poate gestiona în mod autonom majoritatea situațiilor obișnuite și poate adapta strategiile și metodele la nevoile specifice ale situației și ale beneficiarilor.
Ce nu poate face: nu poate gestiona eficient situațiile atipice sau problematice fără asistență externă, nu poate anticipa sau preveni problemele potențiale și nu poate face conexiuni profunde între diverse aspecte ale domeniului lui.
În sprijinul lui, cei de la Aspire au creat programul Clasa deschisă, cu toți pașii necesari pentru a primi feedback constructiv și a fi ajutați în vederea consolidării abilităților profesionale și pentru îmbunătățirea proceselor decizionale. De asemenea, training-uri construite pe abordarea și rezolvarea problemelor complexe pot contribui la dezvoltarea abilităților critice și analitice necesare în acest nivel.
- Următorul nivel este al competenților avansați (n.a).
Ce pot face aceștia: pot acționa în mod flexibil și adaptabil în fața situațiilor variate și pot face legături între elementele disparate ale domeniului lor, având o înțelegere globală și holistică.
Ce nu pot face: nu pot inova sau îmbunătăți în mod semnificativ domeniul lor de expertiză și nu pot aborda cu ușurință situații de frontieră care depășesc cadrul existent.
Sprijinul pentru competenții avansați se poate materializa prin colaborare și networking: participarea la grupuri de lucru, la conferințe și la activități de networking poate facilita schimbul de experiențe și bune practici între profesioniști de nivel similar, promovând învățarea continuă și programe de dezvoltare a gândirii critice. Antrenarea în gândirea critică și în analiza în profunzime a problemelor și a contextelor poate ajuta la dezvoltarea unei perspective mai largi și a unei înțelegeri mai profunde în domeniul respectiv, pregătirea acestora pentru a colecta, interpreta date și a elabora strategii pornind de la ele ar fi de bun augur.
- Ultimul nivel este cel de expert.
Ce poate face un expert: poate acționa la nivel intuitiv și poate genera soluții inovatoare și complexe în domeniul lui, bazându-se pe o vastă experiență și înțelegere profundă.
Ce nu poate face: nu poate fi infailibil și poate întâlni în continuare provocări și situații cu care nu s-a mai confruntat anterior.
Pentru experți, un sprijin real îl reprezintă participarea la programe de mentorat în cascadă care pot contribui la dezvoltarea abilităților de leadership și la împărtășirea cunoștințelor și experienței. O altă soluție este apartenența la grupuri de lucru sau proiecte comune cu experți din alte domenii, sprijinul lor pentru inițierea de proiecte de cercetare și inovație.
Propria percepție despre nivelul la care ne situăm are nevoie permanentă de confirmare sau infirmare. Pe care o putem obține prin analiza feedback-ului colectat de la mentor, colegi, elevi, părinți. Fără aceste informații trăim ceea ce, îmi permit să spun, se numește autosuficiență sau iluzia competenței. Această iluzie e periculoasă din două motive:
- ne împiedică să învățăm din propriile erori, astfel că ajungem să repetăm aceeași metodă, așteptând alt rezultat, ceea ce ne conduce la o stare de frustrare și la înrăutățirea relațiilor cu ceilalți, elevi, colegi sau părinți
- ne împiedică să cerem sprijin, pentru că suntem convinși că ceilalți au ceva de schimbat, nu noi și asta ne conduce la iluzia că suntem singuri și neînțeleși și emoțiile acestea blochează învățarea. Cred că de aceea ne trezim că alegem cursuri de formare doar pentru a avea credite, respingem soluțiile de succes descoperite de alții, nu vedem oportunitățile de formare etc
La ce nivel, pe baza descrierilor, credeți că sunteți? Cum vi se par soluțiile? Ce alte soluții v-au dus către progres? Așteptăm cu interes opiniile voastre aici.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.