de Laura Borbe
Acum câțiva ani aveam la școală o tablă albă foarte mică. Nu prea aveam ce face cu ea, dar nici de aruncat nu puteam! Într-o zi un elev m-a întrebat ceva și mi-a venit în minte un citat, dintr-o carte, pe post de răspuns. Mă rog, nu chiar citat, dar de aici mi-a venit ideea de a scrie săptămânal un citat care să rezoneze cu probleme din viața de zi cu zi. Nu am avut nicio idee ce va ieși. Tabla era într-o sală care se închidea cu cheia în pauză, dar ușa avea geam și de acolo se vedea.
La început copiii citeau fără să spună nimic, apoi au început să mă întrebe de ce fac asta, apoi m-am trezit că unii îmi dădeau replici, citând din ceea ce au citit de pe tablă. Alții au vrut să îmi spună dacă le place sau nu, care citat le-a plăcut cel mai mult. Alții au venit să mă întrebe ce vrea să spună autorul sau să mă întrebe ce înseamnă un cuvânt. Un băiat mi-a sugerat să scriu mai citeț, că nu se înțelege ce scrie, din fundul clasei. Alții mi-au spus că abia așteaptă să vină săptămâna viitoare. Un grup de fetițe a observat un pattern. M-au interogat, vrând să verifice dacă există acel pattern (erau două - probleme de viață și umor, uneori). Au plecat tare fericite de descoperirea lor.
Într-o zi am văzut un grup de copii cum se chinuiau să facă o poză la citat (erau mici de înâlțime). M-am oprit, am văzut că fac poza, apoi distribuie (am aflat că își distribuiau poza pe diferite grupuri, pentru că nu toți elevii aveau acces la sala respectivă) și se uită fiecare în telefonul lui și încep să discute. La un moment dat unul m-a observat și a spus, zâmbind, că am uitat să scriu unul nou, că acesta e de săptămâna trecută.
Ascultând tot acest feedback, mi-am dat seama ce subiecte îi preocupă (pe unele le-am anticipat, că erau specifice vârstei, generației, pe altele nu). Am înțeles că le place să fie cu un pic de umor, că așteaptă să mă țin de treabă, în același ritm, că trebuie să scriu mai citeț, că anumite citate îi determină să discute și să dezbată între ei, în pauze. Am aflat ce îi sensibilizează, motivează, demotivează. Unul din primele citate, acum nu mai știu cui aparține, spunea cam așa: uneori ai nevoie de 1000 de cuvinte să motivezi (n.a: și tot nu reușești) un om, dar e suficient un cuvânt să demotivezi 1000 de oameni.
Câte lucruri am aflat despre elevi și ei despre mine! Cât de firesc s-a întâmplat totul, dacă a fost perceput ”în afara clasei”! Ce diversitate de feedback am primit! Și plin de bună-voință, umor, interes. Câte prietenii s-or fi legat sau destrămat...
Așa ar fi de dorit să se întâmple lucrurile și în oră, așa s-ar petrece învățarea autentică, în ambele direcții. Noi am avea șansa să învățăm mai mult și mai repede.
Cereți feedback! E un DAR pe care vi-l faceți.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.