Cât de mult întrebăm noi și cât de mult întreabă elevii la ore? Care este forța pedagogică a întrebării?
Ca profesor, marea dificultate a comunicării didactice mi s-a părut mereu generarea unei întrebări. Întrebarea, mai mult decât răspunsul, oferă un tablou coerent al miracolului produs în clasă. Căci răspunsul poate fi indus, predefinit, previzibil, în vreme ce întrebarea aduce cu ea, pentru profesorul interesat de ecourile dialogului din oră în zidirea interioară a copilului, date noi, uneori neașteptate, a căror înțelegere și prelucrare constituie baza gândirii critice pe care o dorim de la elevii noștri. Și nu mă opresc la întrebarea profesorului, rolul ei este incontestabil, de la vechile dialoguri ale lumii antice, dintre maestru și discipol, și până la didacticile moderne, ci la întrebarea copilului, pentru că ea luminează cel mai bine palierul de înțelegere al fiecărui moment din formarea lui.
- De ce întreabă copilul? Cel mai frumos răspuns ar fi: pentru că poate. Adică e liber, conștient, reflexiv, are obișnuința proceselor de metacogniție, vrea să afle, este implicat în învățare, este interesat, gândește. Cea mai mare (dar frecventă) capcană a profesorului e să considere că întrebarea este semnul neatenției sau al neputinței. Prin urmare, e important, aș zice, chiar, esențial, ca profesorul să încurajeze întrebarea, să o accepte și să o valorizeze. Să înlăture din mintea copilului gândul că a întreba arată că nu știi, să fixeze bine ideea că a întreba înseamnă că vrei să știi.
- Când întreabă copilul? Nu doar când are nedumeriri, ci când se simte încurajat, când lecția este percepută ca un context de dialog, de comunicare împărtășită, când profesorul iese din paradigma limitativă a predării-evaluării și determină cu adevărat învățare. Atunci când elevii – și nu profesorul sau textul - pun întrebări referitoare la ceea ce vor învăța, ei devin mult mai motivați să fie foarte atenți la sursele de informații necesare formulării răspunsurilor la întrebările proprii, afirmă William G. Brozo, unul dintre autorii lucrării "50 de metode de instruire pentru a facilita înțelegerea unui text".
- Cum întreabă copilul? Formularea întrebării îi poate dezvălui profesorului veriga vulnerabilă în înțelegerea conținuturilor, tipul intervențiilor pedagogice necesare, imaginea strategiilor de eficientizare a procesului de învățare. Întrebarea copilului are funcție reglatoare, ea oferă un feedback necesar și stimulează flexibilitatea profesorului.
Aceeași lucrare, oferă un model practic, aplicabil tuturor disciplinelor, dar particularizat pentru Engleză/Literatură, Matematică, Istorie - Întrebările elevilor pentru învățarea eficientă în "50 de metode de instruire pentru a facilita înțelegerea unui text", Polirom, 2021.
Cum competența îmi permite să abordez doar literatura și cum la tema Confruntări etice și civice la clasa a IX-a propun elevilor romanul lui Harper Lee - Să ucizi o pasăre cântătoare -, am preluat din model afirmația Atticus își pierde timpul apărându-l pe Tom, cerând elevilor să formuleze întrebări în legătură cu scenele din sala de judecată, selectate din roman, dar audiate și într-un moment de teatru radiofonic.
Întrebările trebuie să fie acelea la care ei și-ar dori să răspundă, în legătură cu afirmația și cu sursa literară. Lista de întrebări formulate de copii va trasa scenariul didactic, apropierea de sensul textului se va face dinamic, iar analiza va continua și dincolo de oră, căci fiecare copil va lua cu el întrebări, cărora le va căuta răspunsuri, într-un proces critic continuu și necesar.
De pildă: Cine este Tom? De ce îl apără Atticus? Atticus face asta pentru că nu dorește să își dezamăgească fetița? El crede asta la început, apoi își schimbă opinia? Poate fi o pierdere de timp apărarea unui om? Atticus își face doar meseria sau e mai mult decât atât? Asta crede Scout sau asta cred toți ceilalți? Atticus ce crede despre asta? Cum se schimbă atitudinea lui Atticus pe parcurs? Dar atitudinea lui Scout? Toate aceste întrebări vor impune căutarea de soluții, iar copiii vor parcurge propriul drum către sensul romanului, descoperindu-l împreună.
Lecția înțeleasă ca un șir de răspunsuri ale profesorului la întrebări pe care copilul nu și le-a pus rămâne o lecție sterilă, o formă de memorare mecanică a unor conținuturi, anulând iremediabil bucuria învățării. Lecția vie, de interogare reciprocă, de învățare comună, îl creditează pe copil și îi dă sentimentul că este, cu adevărat, parte a unui proces. Cuvintele lui Voltaire – Judecă un om mai degrabă după întrebările sale, decât după răspunsurile pe care le dă - ar putea fi amintite profesorului în fiecare zi, înainte de a intra la clasă.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.