Cu toții ne dorim ca elevii și copiii noștri să aibă succes în viață. Dar, ce reprezintă pentru noi și pentru ei, succesul? Asociat sau nu cu notele, cu starea emoțională, cu progresul material sau profesional, termenul de succes are conotații diferite de la o persoană la alta, de la o comunitate la alta.
Putem oare defini succesul astfel încât să avem consens? E nevoie de consens în a defini succesul la școală? Dacă da, cum să ajungi la un consens iar dacă nu, pe ce fel de criterii îți definești activitățile și scopurile? Deci, ce ar fi succesul și cum poate fi dobândit el în măsură cât mai mare de cât mai mulți?
Oare ce contează mai mult sau în ce proporție: notele bune, rezultatele la examene, caracterul, implicarea socială, atingerea unor obiective personale? Cât și de ce este important pentru fiecare? Cine decide, copilul, părintele, profesorul? Avem oare astfel de discuții cu copiii și elevii noștri? Stăm de vorbă în cancelarii, pe la multitudinea conferințelor sau pe grupurile de profesori sau părinți despre așa ceva?
În lucrarea „Ce înseamnă succesul pentru tine? Percepții din întregul sistem de învățământ din Anglia” autorul, Thomas Godfrey-Faussett de la Universitatea Oxford, sugerează importanța includerii unui element de incertitudine în educație ca un aspect fundamental ce ar permite ca educația să fie mai degrabă emancipatoare decât îndoctrinatoare.
În Germania, în general, accentul este pe a se pleca din școală pregătit pentru următoarea etapă a vieții, cu o carieră în vedere, precum și cu un set de calificări. Dorința este ca elevii să aibă posibilitatea de a urma o cale academică sau profesională, deci cumva succesul este reprezentat de deschiderea posibilităților dar și de ajustare la nevoile societății, însă aici merită precizat că traseele educaționale se despart din clasa a V-a.
În Irlanda, obiectivele legate de capacitatea de inserție profesională, internaționalizare, excelență academică, cercetare și inovare stau la baza unui sistem de învățământ superior care se străduiește să se asigure ca toți studenții își ating potențialul. Dar cine decide care o fi acel potențial? În mod specific, cadrul de referință prevede, de asemenea, ca fiecare instituție de învățământ superior să dispună de o strategie de succes a studenților, care incorporează o abordare strategică la nivelul întregii instituții pentru a permite succesul.
Cât de liberă este alegerea drumurilor sau a carierelor tinerilor și cât din drumul vieții lor este determinat de vechile generații? Când ar trebui să înceapă traiectoriile educaționale diferite în pre-universitar? De ce? Sunt câteva gânduri pe care le-am împărtășit pe pagina de facebook. Și dacă tot a venit iarna cu zilele ei scurte și friguroase, stând la căldură în case poate ne gândim mai mult la ce și cum vorbim și acționăm cu copiii acasă și la școală legat de succes, cu speranța ca ei să-și poată construi un sens personal și realist al acestuia.
p.s. Mai sunt cateva zile până la publicarea rezultatele testelor PISA. Pentru “încălzire”/pregătire, merita parcurs (cel puțin) primul capitol scris de Gabriel Badescu din raportul Școala din Romania din perspectiva datelor PISA.