de Laura Borbe
Nu cred că există profesor care să nu fi trăit următoarea situație: explicăm ceva elevilor noștri, avem convingerea că am fost maxim expliciți (poate convingerea se întemeiază pe o experiență anterioară de succes, pe care tindem să o repetăm), privim spre elevi și indiferent câți ani avem la catedră, ne vine pe limbă întrebarea: ați înțeles? Răspunsul, bănuiesc, vă sună deja în minte - un unanim DA!
Atunci când în spatele unanimității lui DA nu se află adevărul, deși elevii par extrem de convingători, vorbim despre efectul ignoranței pluraliste. Individual, fiecare elev știe că nu a înțeles nimic, dar, pentru că ceilalți colegi par concentrați și nu întreabă niciunul, fiecare decide că, mai mult ca sigur, problema e la el: doar el nu a înțeles!
Dacă spune NU, asta implică o grămadă de riscuri. Unele vin de la profesor, care, de multe ori se va supăra și, fie îl va critica (nu ai fost atent, nu știi lecția, hai să vedem de ce nu ai înțeles - poate nu știi ceva ce ar fi trebuit să știi), fie îl va taxa cumva, prin notă sau ironie. Celelalte (și se pare că sunt mai puternice decât cele anterior menționate) ar putea fi remarcile colegilor. E mare pericolul să te trezești singur, marginalizat, izolat de grup. Așa că preferi să declari că ai înțeles, să ieși de la oră cu lecția neînțeleasă, în speranța că poate, în pauză sau acasă, cineva, familie sau prieteni te vor ajuta mai mult.
Ce putem face, așadar, ca profesori? Evaluare pentru învățare și nu a învățării, alături de feedback constructiv. Simultan cu aplicarea de formulare de feedback de tip exit pe care le găsiți în aplicație.
Dacă vreți să aflați mai multe despre ignoranța pluralistă (pp.243-244) și să vă schimbați perspectiva asupra copiilor (a lumii chiar), vă invit să citiți cartea lui Rutger Bregman. Vom reveni asupra ei și în alte articole.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.