Fizicianul britanic Lord Kelvin (William Thomson) spunea că ceea ce nu se poate măsura nu există. Ce putem măsura în educație? Cum și când colectăm date (cantitative și calitative)? Este clar pentru noi toți că decizii se pot lua și s-au luat zeci de ani în sistem, fără o minimă colectare de date sau pe baza unor date care, în sine, nu au avut relevanță în decizii.
În contextul schimbărilor perpetue din sistem și al celor de curând anunțate, am considerat util să ne lămurim privitor la ce înseamnă input, output, outcomes și impact și cum pot fi folosiți pentru a transforma observațiile de zi cu zi în dovezi utile. Beneficiul real? Vom putea argumenta mai bine deciziile, prioritiza resursele și urmări schimbările care contează cu adevărat.
Pentru eficiență și pragmatism am apelat la un exemplu concret: o școală apelează la serviciile unei organizații pentru formarea profesorilor pe tema relației profesor- elev.
Input-ul reprezintă resursele financiare, umane, materiale și de timp, investite într-un program. Este ceea ce „punem în joc” pentru a demara și susține activitățile.
a) Furnizorul poate măsura input-uri precum: resursele umane alocate (orele de lucru ale formatorilor, specialiștilor, managerilor de proiect); costurile de dezvoltare a materialelor; licențele software sau abonamentele platformei utilizate. Pentru a măsura asta se pot folosi registrele contabile, rapoartele formatorilor.
b) Școala poate măsura input-urile: costul formării, timpul alocat de profesori pentru a participa la curs (atât în timpul programului, cât și în afara lor), costurile logistice interne (ex: utilizarea sălilor, echipamentelor școlii).
Output reprezintă produsele sau serviciile imediate care rezultă direct din activitățile programului. Sunt măsurători cuantificabile a ceea ce a fost efectiv livrat sau realizat.
a) Furnizorul poate măsura output-urile livrate școlii: numărul profesorilor înscriși și care au finalizat cursul; numărul total de ore de formare livrate; numărul de certificate emise; cantitatea materialelor tipărite, alte materiale de sprijin. Pentru a măsura asta se pot folosi listele de prezență, rapoarte de finalizare a cursurilor, evidența certificatelor.
b) Școala poate măsura output-uri: numărul de profesorilor care au finalizat cursul; numărul sesiunilor de diseminare a informațiilor în interiorul sau exteriorul școlii; numărul și tipurile de materiale produse de profesorii participanți la curs.
Outcomes descriu schimbările imediate sau pe termen scurt care apar la participanți ca urmare a output-urilor. Ele se concentrează pe modificările la nivelul cunoștințelor, abilităților, atitudinilor sau comportamentelor.
a) Principalele outcomes ale furnizorului ar fi: creșterea nivelului cunoștințelor, abilităților profesorilor; schimbarea atitudinilor cursanților; satisfacția participanților. Deși e vorba de un outcome de nivel inferior, este crucial pentru reputația firmei și pentru adoptarea ulterioară a schimbărilor. Firma are control direct asupra conținutului, metodologiei de predare și instrumentelor de evaluare utilizate în cadrul cursului. Prin urmare este cel mai bine poziționată pentru a măsura ce s-a învățat și cum a fost perceput procesul de învățare de către participanți, imediat după interacțiunea cu programul său.
Metode de măsurare: testarea cunoștințelor sau competențelor prin diferite metode; chestionare de feedback; chestionare de satisfacție; rating-uri (dacă există o platformă sau pagină dedicată cursului); focus grupuri; chestionare sau teste pre/post curs; feedback din partea formatorilor; analiza temelor și sau proiectelor, portofolii etc.
Este important de reținut că aceste outcomes ale firmei sunt doar primul pas. Școala este cea care ar trebui să măsoare dacă aceste cunoștințe și abilități s-au transformat în schimbări comportamentale reale la clasă și, în final, dacă au avut un impact durabil asupra elevilor și a întregii instituții.
Aici intrăm în miezul problemei pentru școală, pentru că outcomes-urile școlii sunt cele care arată dacă investiția în formarea profesorilor a avut un sens real și a început să producă schimbări benefice la nivelul instituției și, mai ales, al elevilor. Acestea nu sunt doar "ce au învățat" profesorii la curs (acela e un outcome al firmei de formare), ci "ce fac diferit" și "cum se simt" ca urmare a formării, și mai ales, cum sunt afectați elevii de aceste schimbări.
b) Principalele outcomes ale școlii, pe care directorul școlii ar putea să le măsoare: schimbarea comportamentului și practicilor didactice ale profesorilor; schimbarea atitudinilor profesorilor față de relația cu elevii și nevoile acestora; îmbunătățirea percepției și angajamentului elevilor; creșterea colaborării interne pe tematica relației profesor-elev. Cum se măsoară: observații la clasă; analiza planificărilor și proiectelor unităților de învățare, a materialelor auxiliare; interviuri individuale sau focus grupuri; sondaje anonime atât în rândul profesorilor, cât și al elevilor sau părinților; observarea interacțiunilor pe durata unor evenimente școlare, pauze; numărul de inițiative comune ale profesorilor participanți la curs vs. neparticipanți.
Impactul reprezintă efectele pe termen lung, mai ample și adesea sistemice, care decurg din outcomes. Acestea se referă la schimbările durabile la nivelul comunității, organizației sau societății, care pot fi atribuite (cel puțin parțial) programului. Măsurarea impactului este adesea cea mai dificilă, deoarece implică o perspectivă longitudinală și necesită controlul altor variabile.
a) Capacitatea furnizorului de a măsura impactul pe termen lung este limitată și, de cele mai multe ori, se rezumă la indicatori indirecți sau la colectarea de feedback care sugerează un potențial impact. Un furnizor nu are, de obicei, accesul direct și controlul asupra datelor școlare pe termen lung, care sunt esențiale pentru a demonstra impactul real. Totuși, furnizorul poate colecta povești de succes sau exemple specifice ale profesorilor care au simțit că formarea a avut un efect profund asupra practicilor și asupra relației cu elevii.
Acestea nu sunt date cantitative, dar pot sugera o tendință. Informațiile se pot obține prin interviuri sau focus grupuri, sondaje de tip follow-up. Se mai pot obține testimoniale de la directorii școlilor. Furnizorul poate măsura impactul doar în mod indirect și limitat, bazându-se pe auto-raportări și percepții ale participanților sau ale managementului școlii. Nu poate accesa date obiective (ex: notele elevilor, rata absenteismului) sau nu poate controla variabilele externe care influențează impactul. Rolul ei este mai mult de a sugera un potențial impact și de a colecta evidențe calitative în acest sens.
b) Școala este actorul principal și cel mai bine poziționat pentru a măsura impactul real al programului de formare, deoarece are acces la date longitudinale despre elevi, profesori și mediul școlar. Măsurarea impactului necesită timp și o abordare metodologică riguroasă. Școala poate măsura îmbunătățirea climatului școlar și al relațiilor interpersonale; creșterea performanțelor academice ale elevilor; dezvoltarea competențelor socio-emoționale (CSEL) ale elevilor; creșterea satisfacției părinților și a comunității față de școală; crearea unei culturi organizaționale de inovație și centrare pe elev. Se măsoară prin sondaje anuale de climat școlar administrate elevilor, profesorilor și părinților; rapoarte disciplinare; observații generale; analiza rezultatelor privitoare la absenteism și abandon școlar, violență etc; observații din partea personalului didactic; analiza documentelor strategice; numărul de noi inițiative școlare etc
În măsurarea impactului, școala întâmpină însă deseori o serie de provocări. Este dificil de demonstrat că schimbările pozitive sunt doar rezultatul programului de formare, deoarece mulți alți factori (schimbări în curriculă, inițiative comunitare, schimbări socio-economice) pot influența aceste rezultate. Impactul se materializează pe termen lung, necesitând colectarea și analiza datelor pe parcursul mai multor ani școlari. Această măsurare necesită resurse (timp, personal calificat în evaluare, instrumente) pe care o școală poate să nu le aibă. Pentru a aborda aceste provocări, școala poate folosi metode combinate (cantitative și calitative), poate încerca să compare rezultatele cu un grup de control (dacă este etic și fezabil) și să se concentreze pe tendințe și corelații, mai degrabă decât pe o atribuire cauzală absolută.
Dacă vă puneți întrebarea „Cum știu că formarea chiar schimbă ceva în școala mea?”, aveți un cadru de start pentru a începe. Nu e nevoie de instrumente costisitoare sau echipe de evaluare sofisticate. Cu Teleskop de exemplu, cu un tabel bine gândit și câteva întrebări esențiale puteți transforma intuițiile în dovezi și observațiile izolate în tendințe relevante. Dacă doriți să măsurați si aveți nevoie de sprijin, scrieți-ne!
- Overview of impact evaluation - Unicef la 28.05.2025
2. Evaluating training programs la 28.05.2025
3. Work-learning research la 28.05.2025
4. Școli care învață. A cincea disciplină aplicată în educație, Senge P., Cambron-Mccabe N., Lucas T., Smith B., Dutton J., Kleiner A. (2016),Editura Trei