Traducere de Constantin Lomaca
Prezentăm traducerea interviului Getting Feedback Right: a Q&A With John Hattie publicat în iunie 2018 de revista Educational Week
John Hattie și-a petrecut cariera încercând să identifice „ideile mari” din educație și pentru a găsi ce anume are cel mai mare efect asupra învățării elevilor. Dar cercetătorul din Noua Zeelandă a declarat că i-a trebuit un deceniu să-și dea seama că se uita greșit la un aspect crucial al învățării, feedback-ul. „Obișnuiam să cred că a oferi mai mult feedback/feedback mai bun ar fi răspunsul la îmbunătățirea educației, însă nu este despre asta, ci despre exact opusul: Cum primesc feedback-ul profesorii și elevii? Cum îl interpretează?” a spus Hattie, în prezent directorul Melbourne Education Research Institute de la Universitatea din Melbourne, în Australia.
Rep: Ce înțeleg cel mai adesea oamenii despre feedback?
J.Hattie Există foarte puține cercetări despre modul în care progresează elevii; există mult mai multe cercetări despre modul în care profesorii consideră că elevii ar trebui să progreseze. Am întrebat mai mult de 1.000 de profesori despre ce se înțelege prin feedback și s-au concentrat foarte mult pe răspunsul: „Cum mă descurc? Unde mă duc?”. Am întrebat mii de elevi ce înseamnă feedback-ul și a fost simplu: „Ajută-mă să știu ce să fac acum ”.
Una din ironii este că elevii care sunt peste medie au mai puține șanse să ceară feedback de genul „Și acum ce?”, deoarece, de obicei, își pot rezolva singuri problemele. Copiii care sunt sub medie își doresc cu adevărat acel dialog, vor informații despre ce trebuie să facă și cu mare probabilitate sunt în situația să nu le obțină. Ei primesc feedback de genul: „corect, incorect, puteți îmbunătăți aici”, adică verificări și comentarii care nu le oferă nicio informație de sprijin.
Dacă nu există niciun feedback care să ofere pași concreți pentru îmbunătățirea învățării, elevii se vor resemna în fața faptului că nu au primit niciodată nimic care să îi ajute sădea răspunsuri mai bune. Întrebarea cheie este: feedback-ul ajută oare pe cineva să înțeleagă ceea ce nu știe, ce știe și unde se îndreaptă? Atunci, de ce oare, deși feedback-ul este atât de puternic, o mulțime de feedback nu are niciun efect?
Rep: Există diferențe în modul în care elevii absorb feedback-ul la diferite vârste?
J.Hattie: Există schimbări în timp. Până în jurul vârstei de 10 ani există o mulțime de comportamente de conformitate. Copiii cred că a veni la școală înseamnă: „Stai în bancă, fă-ți treaba și privește cum lucrează profesorul”. Știm, de asemenea, că atunci când profesorii oferă feedback întregii clase, fiecare copil știe că nu este vorba despre el și se descurcă fiecare cum poate.
Până la 12 ani, există o implicare mult mai mare a colegilor și, prin urmare, copiii primesc feedback mult mai mult, dacă este făcut în mod privat/direct, decât dacă este făcut în mod public.
Rep: Au existat unele dezbateri aici în Statele Unite cu privire la rolul laudelor în predarea studenților. Ce credeți?
J.Hattie: Profesorii, fiind oameni drăguți, au multe laude pentru copiii care lucrează. Problema cu laudele este că au un impact zero către negativ asupra îmbunătățirii rezolvării sarcinilor de lucru sau a muncii. Asta nu înseamnă că nu ar trebui să fie lăudați copiii, deoarece aceasta este esența multor relații. Dar ar trebui să o adresăm vorbim despre muncă, nu despre persoană. Dacă îți spun „Iată lucruri pe care ar trebui să le schimbi pentru a le îmbunătăți” și apoi îți spun cât de bun ai fost, a doua zi, ce îți amintești? Îți vei aminti lauda; asta va domina. Lauda face diferența în relații și evident, construirea de relații este esențială. Dar, le reamintesc oamenilor, motivul pentru a construi o relație este pentru a putea vorbi, apoi, despre erori.
Rep: Ce fel de feedback este cel mai util profesorilor la începutul și mai târziu în cariera lor?
J.Hattie: În primii patru sau cinci ani din viața [de lucru] a unui profesor, aceștia își doresc să primească informații despre „Oare fac bine?/Este suficient de bine ceea ce fac?/Am impactul pe care îl aștept?”
Din păcate, mulți se îndreaptă foarte repede către „Ai resursele potrivite?” sau „Este interesant pentru copii ceea ce fac?”. O profesoară pe care o știu își petrece toate minutele și orele de pregătire corectând munca copiilor și creând resurse pentru clasă. Ea va fi epuizată peste câțiva ani și va spune: „Nimeni nu m-a susținut”, pentru că este învățată că profesorul bun este sinonim cu profesorul ocupat.
Dar, un profesor bun este un profesor care a fost pregătit să aibă o discuție despre impactul predării asupra învățării elevilor. Una dintre cele mai eficiente practici de instruire este eficacitatea colectivă a profesorilor, profesorii lucrând să se sprijine reciproc și să înțeleagă care este impactul lor asupra învățării. Îmi fac griji că multe dintre comunitățile de învățare profesională care sunt înființate pentru a îmbunătăți eficacitatea profesorului nu se concentrează pe îmbunătățirea colectivă, ci se concentrează din nou asupra resurselor și evaluării curriculare.
Rep: Când vorbiți cu persoane din afara educației, care este cel mai frecvent lucru pe care ei îl prețuiesc?
J.Hattie: Am întrebat 1.000 de adulți în ce doresc cel mai mult să investească în școală și totul a fost corelat negativ [cu îmbunătățirea educației]. Toate aspectele menționate sunt de tip structural, lucruri pe care le pot vedea: diferite tipuri de clădiri, diferite tipuri de curriculum, diferite tipuri de evaluare, academii, clase mai mici, toate astea. Dacă doriți un buget mai mare pentru a obține computere noi sau pentru a reduce dimensiunea clasei, publicul va susține acest lucru; dacă ai vrea să investești acești bani în construirea expertizei profesorului, publicul nu ar face-o.
Trebuie să fim mai deștepți în ceea ce privește educarea părinților cu privire la aspectul învățării și cum/cât de mult succes au mulți profesori în gestionarea învățării.
Rep: În cadrul ESSA*, statele își regândesc evaluările și responsabilitatea pentru școli. Credeți că ar trebui să ia în considerare ceva, pentru a ajuta școlile să se îmbunătățească?
J.Hattie: Fiecare copil, indiferent de unde începe, are dreptul la o creștere de un an pentru scurgerea unui an școlar. Iată ironia: profesorii au la îndemână mii, dacă nu zeci de mii de măsuri de realizare, dar foarte, foarte puține măsuri de creștere. Deci cred că este de datoria sistemului să ofere cadrelor didactice resursele de care au nevoie pentru a-și face treaba. Modelele contemporane creează teste strălucitoare și apoi solicită profesorilor să le folosească. Dar dacă profesorii nu găsesc valoare în ele, ar trebui să nu le folosească. Cred că pentru multe dintre testele de astăzi, dacă profesorii nu ar fi obligați să le folosească, nu le-ar folosi. Sunt absolut convins că trebuie să ajutăm profesorii să aibă aceste discuții, iar atunci când știu că anumite metode de evaluare au impact, să le poată folosi, nu doar pe cele obligatorii.
Rep: Vă puteți gândi la un aspect care să îi ajute pe profesori să-și îmbunătățească instruirea și feedback-ul în clasă?
J.Hattie: [Într-un studiu de aproximativ 12.000 de săli de clasă din Regatul Unit], am constatat că, în medie, profesorii vorbeau 89% din timpul orei; asta nu înseamnă multă ascultare. Ce vrem să facă profesorii este să intervievăm elevii despre „Ce nu înțelegeți despre ce am spus când am făcut aceste comentarii?” - așa că începem să ne concentrăm asupra modului în care sunt primite comentariile profesorului. Cred că puterea de a preda constă în arta de a asculta.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.