Acest articol are ca scop sublinierea faptului că o cunoaștere a unor modele de formare, dezvoltare individuală sau de grup ajută în înțelegerea a ceea ce se întâmplă în clasă și de aici în alegerea celor mai potrivite soluții de acțiune.
Despre modelul Tukman, elaborat în 1965 și despre rolul liderului (similar cu al dirigintelui și uneori a profesorului), găsiți informații, începând cu slide-ul 71, aici.
Modelul este util atât pentru diriginți, care pot avea rolul de lideri și, așa cum veți descoperi pe slide-urile indicate, pot acționa suportiv, dacă observă dinamica grupului, cât și pentru profesori, atunci când aleg anumite metode de lucru la clasă sau propun proiecte de grup a căror rezolvare se petrece în clasă, dar mai ales în afara programului de școală.
Am să aleg două situații pentru a arăta ce se petrece și ce ar fi de făcut, diferit, în fiecare dintre ele.
Situația 1 - la început de ciclu și de an (cls a 5-a, a 9-a), cu puține excepții, elevii se găsesc în etapa formării; la fiecare activitate pe grupe, unde grupul este construit aleator (nu pe relații deja existente).
În situația aceasta elevii pot fi mai puțin predispuși să se implice în colaborare și să-și asume responsabilități individuale, pentru că nu se cunosc. Ca urmare relaționarea are drept scop exact cunoașterea. Dar, pentru că unii sunt introverți și alții extroverți, unii se tem să se remarce, alții au nevoie de validare, unii sunt curajoși și alții speriați, relaționarea este superficială între ei, multe din comportamente sunt de complezență, gradul de încredere între ei este scăzut, nevoia lor de validare individuală e mare și spun, de regulă, DA la orice le cerem și doar apoi realizează că nu se descurcă și se tem să recunoască și să ceară sprijin. În aceste condiții, a propune un proiect de mare complexitate, care presupune exact ceea ce nu există, adică încredere și cunoaștere reciprocă e, probabil, sortit eșecului și asta nu din cauza lipsei de interes sau a precarității cunoștințelor, abilităților corelate cu tematica proiectului, ci din cauza stadiului în care se află grupul.
Semne că lucrurile nu merg bine: aflați, de exemplu, că doar unul a făcut proiectul; la prezentarea produsului, unii habar nu au despre ce prezintă ceilalți; observați cumva un fel de specializare cronologică și niciunul nu poate spune decât ce a făcut el, nu și ceilalți; observați că nu au reușit să depășească anumite momente și nu au finalizat proiectul, ori l-au finalizat cu întârziere; vedeți că se învinuiesc reciproc pentru ceea ce nu a fost realizat sau nu a fost realizat bine; vin la dvs să se plângă de ceilalți etc.
Bun, veți spune, dar e de dorit să treacă prin experiența muncii în grup pentru a-și dezvolta aceste abilități și pentru a evolua ca echipă! Studiile arată că DA , un proiect de lucru în echipă ajută la formarea abilităților de muncă în echipă, doar că e bine să ne asigurăm că primul proiect pe care îl primesc va fi unul de succes (succesul trăit împreună le dă încredere în capacitatea lor individuală, dar mai ales le arată că împreună reușesc mai bine și mai ușor și chiar mai distractiv). Pentru a fi de succes ar fi de dorit să:
1) formulăm sarcini clare și specifice.
2) le dăm toți pașii (unul sau mai multe scenarii ori scheme de lucru- de exemplu o diagramă Gantt simplă, o discuție însoțită de scheme despre cum ar putea realiza acest proiect).
3) le dăm instrumentele necesare pentru fiecare pas și să ne asigurăm că le știu folosi toți. De exemplu să lucreze online utilizând diferite aplicații colaborative: de la Google Docs și alte variante, la Miro sau Canva, Zoom etc.
4) acordăm suficient timp, pentru că ei trebuie să lucreze pe două planuri - cel cerut de proiect, simultan cu cel de dezvoltare a abilităților de a muncii în echipă.
5) dăm exemple de succes, adică să vadă, înainte de a începe să lucreze la proiectul lor, cum arată un răspuns bun, alături de criteriile de evaluare (adică ce înseamnă că produsul este bun) și să ne asigurăm că toți înțeleg aceste criterii.
6) ajutăm la integrarea tuturor în grup, adică să ne asigurăm că fiecare e într-un grup și știe ce are de făcut (discuții cu fiecare grup, pentru a ne asigura de acest lucru, după ce am realizat toți pașii anterior menționați).
7) propunerea unor etape intermediare (ajută la managementul timpului), când le cerem să ne spună unde sunt, cine și ce a făcut până atunci și să reflecteze asupra experienței trăite, pas cu pas.
8) la final, după evaluarea produsului, e de maximă importanță să se petreacă și o evaluare a activității în echipă (găsiți multe sugestii de metode de reflecție, începând cu pagina 33, aici).
9) să valideze, recunoască, sărbătorească succesul ori de căte ori apare, la momentul potrivit.
Situația 2 - grupurile de lucru sunt în stadiul performanței. Așa cum se prezintă pe slide-ul 74, elevii se cunosc foarte bine, își cunosc punctele tari și slabe, reciproc, utilizează deja diferite strategii de muncă în echipă și diferite instrumente de lucru. În aparență, un proiect, indiferent care, ar trebui să fie realizat cu succes de această echipă, dar nu e obligatoriu așa. De aceea rolul nostru e puțin diferit, aici, atenția ar fi de dorit să se mute în zona tematicii proiectului, pentru că, dacă tema propusă nu este provocatoare, echipa ar putea să producă un răspuns sub așteptări. De aceea profesorul ar fi de dorit să:
1) identifice mai bine interesele lor pe tematică sau, la extrem, să îi lase să își aleagă singuri o temă (sau o temă din n variante).
2) stabilească provocări și obiective noi, care să mențină grupul motivat și orientat spre creștere.
3) creeze oportunități pentru dezvoltarea abilităților și îmbunătățirea performanțelor individuale și de grup.
4) discute cu ei criteriile de succces sau, la extrem, să includă ca primă sarcină de lucru la proiect, formularea criteriilor de succes.
5) identifice punctele forte și punctele slabe ale grupului și să ofere feedback constructiv pentru îmbunătățire.
6) intervină prompt pentru a preveni orice tendință de subperformanță sau stagnare.
7) la final, după evaluarea produsului, să se petreacă o evaluare a activității în echipă (găsiți multe sugestii de metode de reflecție, începând cu pagina 33, aici).
8) să valideze, recunoască, sărbătorească succesul ori de căte ori apare, la momentul potrivit.
Cum ți se par sugestiile? Ele au vizat doar două din cele 4 stadii. Ai putea să ne oferi sugestii pentru stadiul conflictului sau al normării? Cum ai rezolvat conflictele din interiorul unei echipe de proiect sau prin ce metode, de exemplu, ai construit regulamentul clasei sau al echipei? Vă invităm să le menționați pe pagina de facebook.
Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.