2 min read

Și-ul de unire și uimire

Și-ul de unire și uimire
Foto: arhiva personală a autoarei

de Noëla Zaharia

Îmi place mult ideea de feedback ca dar despre care a scris aici colega noastră Laura Borbe. Pentru mine ca facilitator, feedback-ul este acel dar pe care îl primești împachetat cu sinceritate și migală de la un om generos care și-a luat timp să te cunoască, să te observe, să se întrebe ce ți-ar mai fi util. Un dar pe care ți l-ai cumpăra chiar tu dacă te-ai putea observa cum te vede el, din afară. Din interior pare că ai totul și nu mai ai nevoie de nimic.

În comunicarea dintre oameni sunt însă și dar-uri care dor. Vorbesc aici despre acele dar-scuze sau dar-acuze pe care le simți în plex auzind începutul de frază "A fost bine, dar..." Tocmai ai primit un cuvânt în plus cu care nu ai știut ce să faci. Din acest dar ai înțeles cum că nu ai fi destul de, că nu e vremea să,ar fi fost mai bine dacă. Dar-ul acesta pare că îți răpește ceva în loc să-ți ofere.

Un astfel de dar, pus după virgulă, este cel de care ne temem foarte tare. E dar-ul după care ne este frică să aflăm ce urmează. A fost bine, dar... ne crispează pentru că simțim o scindare, o rupere, o opoziție între trăiri și idei. Așa funcționează mintea noastră: dar-ul de după virgulă ne face să ignorăm ce a fost înainte de ea și să rămânem doar cu textul de după pe care îl respingem, de care fugim sau cu care luptăm.

Ce bine însă că pentru fiecare astfel de dar, care rupe fraza, există "și"-ul de unire! În glumă sau nu, îi mai spun și-ul de uimire. A fost bine șiiiiiiii ai mai putea să... Așa-i că acest și te face acum să simți cum ai primit ceva în plus? Două cadouri. Și mulțumire/ apreciere/ recunoștință/ încredere și idei noi despre ce poți face mai departe.

Spuneam mai sus de oamenii generoși care ne surprind cu daruri. Un astfel de om este și fiica mea pe care am luat-o odată la un workshop pe care l-am ținut unor studenți. Avea vreo opt ani atunci și mi-a spus că vrea să fie profesoară. A venit cu mine, citez, "să te văd la cursuri" și "să-ți spun cum ai fost, mami!". Întocmai ca micuța inspectoare de care amintea aici atât de frumos Jurnalul unui Profesor.

"Mă uit în ochii copiilor, îi simt, îi întreb despre oră și despre ale lor, rămân cu ei în pauze să mai vorbim..."

Din ziua aceea am înțeles și altfel de ce se spune despre copii că sunt oglinda noastră. Nu pentru că ne-am reflecta noi în acțiunile lor. Ci pentru ca ei ne hrănesc înapoi (feed back), dezvăluindu-ne așa cum noi nu ne putem vedea. Așa cum ne-ar prinde bine să ne cunoaștem pentru a ne auto-depăși. Copiii noștri, de acasă ori de la clasă, sunt sursă inepuizabilă de cadouri. Și generozitate în idei, și sinceritate în feedback, și bune intenții în acțiuni șiiiiii...

***

Sunt Noëla Zaharia, facilitator de învățare prin coaching profesionist și metode nonformale pentru adulți și tineri. Pasionată de comunicare și creativitate aplicată în educație, caut feedback-ul cu lumânarea, on- și offline, alături de echipa Teleskop.


Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.