Ce frânează instalarea rutinelor la nivelul comunităților? (6)

de Laura Borbe

Studiile întreprinse de J. Hattie arată că un colectiv care acționează unitar, având o serie de rutine comune, are un impact mai mare asupra rezultatelor elevilor decât eforturile individuale ale membrilor, luate separat. În acest articol de opinie mă opresc asupra a ceea ce eu consider că frânează cooperarea pentru se instala rutinele despre care am vorbit în seria de articole anterioare. (1, 2, 3, 4, 5)

Înainte de a prezenta cele două liste, din grijă pentru colegii mei care citiți acest text, vă propun o ipoteză care, pe mine personal, mă ajută să merg mai departe atunci când (uneori) eforturile pe care le fac nu dau roadele pe care le aștept. Conform teoriei sistemelor, dezvoltată de P. Senge, în lucrarea A cincea disciplină, dacă un sistem în ansamblul său este disfuncțional, rezultatele sistemului sunt prea puțin influențate de angajați și oarecum indiferente de efortul, dedicația lor, chiar dacă aceștia sunt competenți și motivați.

Sunt multe disfuncționalități în sistem și nu intenționez să le enumăr, pentru că nu acesta este scopul articolului. Scopul este de a vă încuraja să introduceți rutine în procesul de învățare, la nivel individual, dar mai ales la nivel de colectivitate/cancelarie. Cu mențiunea că nu e deloc simplu să facem ca aceste comportamente să devină obiceiuri.

Iată câteva frâne și impedimente care stau, din punctul meu de vedere, în calea instalării rutinelor. Am să enumăr mai multe pentru a le putea identifica pe cele active în școala dvs. Dacă reușiți să le identificați, consider că e un pas extraordinar și premisă pentru pasul următor, de acțiune în acest sens, pentru ca în final să sprijinim învățarea.

Frâne ce țin de sistem în general:

1. Sistemul educațional românesc este caracterizat de o ierarhizare puternică și de o cultură a autorității. Această cultură poate crea o barieră în calea comunicării și colaborării, deoarece fiecare am putea fi preocupați mai curând de poziția noastră în ierarhie și de relația cu superiorii, decât de colaborarea cu colegii. De asemenea în această cultură suntem obișnuiți să ne supunem autorității și să respectăm ordinele, fără a pune întrebări sau a încerca să schimbăm lucrurile. Această mentalitate poate face ca unii din noi să fim reticenți la schimbare și să ne opunem oricărei inițiative care ar putea fi percepută ca o amenințare la adresa status quo-ului. La acestea se adaugă lipsa încrederii în reformele anterioare;
2. Sistemul educațional românesc se bazează pe note și clasamente și e posibil ca fiecare din noi să fie mai concentrat pe performanța proprie și a elevilor noștri și să nu fim dispuși să colaborăm cu colegii. În acest fel, competiția dintre profesori poate deveni o barieră în calea colaborării și instalării unor rutine colective;
3. O fișă a postului și de evaluare neclară, ambiguă care ne obligă să ne concentrăm doar pe sarcinile imediate și să nu mai avem timp sau energie să ne implicăm  în activități care necesită colaborare și responsabilitate;
4. Sistemul educațional învechit și rigid, care nu încurajează inovația și adaptarea la nevoile și așteptările actuale ale elevilor și societății;
5. Percepția asupra sistemului de învățământ din România prezentată în mass-media poate fi și ea un factor care frânează cooperarea între profesori. În multe cazuri, mass-media prezintă problemele sistemului într-un mod negativ, ceea ce poate duce la creșterea frustrărilor și neîncrederii în sistem. Acest lucru conduce, de multe ori, la o atitudine defensivă și sceptică din partea noastră față de inițiativele de îmbunătățire a sistemului, inclusiv față de colaborarea cu colegii  și rețineri serioase în privința parteneriatului cu elevii, părinții, mediul de afaceri, comunitatea în general.

Frâne ce țin de colectivul profesorilor sau de fiecare dintre noi:

1. Lipsa unor scopuri, obiective și valori comune, care să fie clar definite și acceptate de noi toți; clivajele și discrepanțele de opinie pe anumite subiecte, precum metodologia de evaluare, regulamentul școlar sau tipul de proiecte extracurriculare ale școlii;
2. Competiția dintre noi care poate fi generată de dorința de a obține rezultate mai bune sau de a fi mai bine văzuți de conducere sau părinți (e și sistemic, dar și individual);
3. Conformismul și rezistența la schimbare, care pot fi legate de un sentiment de nesiguranță și teamă de a ieși din zona de confort care sunt mai puternice la unii în mod natural sau din cauza unui stil managerial nepotrivit;
4. Lipsa de comunicare sau de feedback constructiv între noi, care poate duce la înțelegeri greșite sau la resentimente;
5. Lipsa de sprijin și resurse din partea conducerii școlii sau din partea autorităților responsabile, care pot face dificilă implementarea schimbărilor necesare;
6. O construcție a orarului care nu facilitează întâlniri metodice, activități de tip interasistențe sau mentorat;
7. Frica de expunere și lipsa de încredere în colegi, care pot fi rezultate ale lipsei de comunicare și a unei culturi lipsite de deschidere și respect reciproc;
8. Birocrația excesivă și birocrația întreținută artificial, care pot fi generate de deciziile manageriale sau de regulile impuse de Ministerul Educației;
9. Percepția greșită a competențelor și rolului fiecăruia dintre noi  în cadrul echipei, care poate genera tensiuni și frustrări.

Așa cum am menționat la început, nu e deloc simplu să se instaleze rutine în colectivul de profesori. Însă dacă echipa/colectivul din care faceți parte dorește să pornească pe acest drum, sunt inițiative care vin în sprijinul acestui demers și voi menționa două pe care le cunosc îndeaproape. Astfel, în sprijinul dvs. vin cei de la Fundația Noi Orizonturi cu programul Școli conectate la comunitate și cei de la Aspire Teachers, pentru crearea unor rutine de învățare, cu proiectul Clasa deschisă.

Teleskop găzduiește pe blog articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.