Iulia Asproiu*: Din ce nevoie s-a născut ideea Teleskop?
Monica Mocanu: La una din clasele mele, prin 2018 mi-am dat seama că mi-ar trebui un sistem digital de preluare a feedback-ului anonim din partea elevilor mei. M-am uitat în jur și am văzut că există sisteme de acest tip în Europa (Edkimo) și în lumea largă și mi-am zis că am putea să facem și în România unul, adaptat la limba, cultura și comunitatea profesională internă. Am căutat o finanțare, am găsit echipa de programatori în Cluj, iar în martie 2019 am lansat împreună o primă variantă, care a stârnit mult entuziasm. De atunci au urmat mai multe versiuni și transformări, acum suntem trei co-fondatori, avem o echipă lărgită de colaboratori și am mărit lista de facilități dincolo de feedbackul cu care am început.
Teleskop e acum un start-up care e destul de diferit față de alte platforme, atât prin ceea ce propune, cât și pentru că cei trei co-fondatori, eu profesor, iar Raul si Andrei programatori, venim cu background-uri diferite și din generații diferite. Nu am avut prea mult timp de PR, însă pe lângă sistemul de abonamente pentru școli, asigurăm și o componentă puternică de serviciu public: conturi gratuite individuale (cu funcționalități de bază), cercetări naționale pe eșantioane mari și secțiunea de blog în care practicăm un sistem de peer review colegial.
Iulia Asproiu: Ce este Teleskop, pentru cei care nu au auzit de el?
Monica Mocanu: Teleskop este un start-up prin care o școală poate să își administreze rapid și în siguranță preluarea de date, obținând percepția elevilor despre propria învățare și despre climatul și calitatea vieții din școală. E un sistem prin care managementul unei școli și fiecare profesor în parte pot avea un impact mai bun în sălile de clasă, pe aceste două componente: învățare și siguranță/calitatea vieții.
Tehnic, se generează linkuri pe formulare preinstalate (dar și pe formulare noi), iar răspunsurile elevilor se vizualizează în timp real în telefonul sau laptopul celui care generează linkul. Directorul își invită profesorii să își activeze conturi proprii, cu acces confidențial, din care ei își pot genera la rândul lor formulare. Despre autonomia în învățare, despre cum înțeleg la ore, dar și despre diverse rutine de studiu și timp liber, cu lecții pe model deliberativ pentru diriginți (programul SMART). Profesorii pot de asemenea să creeze întrebări proprii, specifice materiei, utilizând platforma pentru reflecție sau pentru fișe de exit/bilete de ieșire, fără note. Și pentru multe alte idei.
Desigur că școlile pot să administreze partea de preluare și interpretare de date și prin alte mecanisme, însă Teleskop aduce rapiditate, formulare simple și testate, descărcări de rapoarte, arhivare, standarde bune de siguranță a datelor și confidențialitate. Mai nou, posibilitatea de a interpreta rezultatele folosind un sistem de tip Assist AI care conectează răspunsurile elevilor la un model de tip de ChatGPT. Acesta se activează la Teleskop pentru minim 5 răspunsuri la un formular. Dacă un director are 1500 de elevi și tot atâtea răspunsuri, poate primi instantaneu pattern-uri, ordonări ale datelor, interpretări și direcții recomandate de acțiune.
În primii ani nu ne-am dat seama de asta, dar apoi am realizat că putem folosi rapoartele ca un bun prilej de dialog profesional, în condițiile în care colegii dintr-o cancelarie folosesc la un moment dat același tip de formulare, unitar. E un bun pretext pentru a colabora, pentru a ne antrena conversația profesională.
Când profesorii sunt preocupați în comun de felul în care (spre exemplu) elevii au curajul să răspundă la oră fără teamă de greșeală, aspectul ăsta iese din valorile pasive, scrise în hârtii, și devine „valoare în acțiune”. Sau când ne preocupăm, ca profesori, să lucrăm cu toți elevii, nu doar cu cei mai buni, tot așa. E un bun prilej pentru ceea ce numim „eficacitate colectivă”, dovedită ca fiind cea mai de impact dintre toate.
Conceptul de luare a deciziilor bazate pe dovezi e pilonul principal al Teleskop, și deși pare o chestiune complicată, poate fi făcut într-o formulă accesibilă și în ritmul propriu. Ne plângem ca societate că nu îi mai înțelegem pe copii, pe elevii din generațiile noi, însă poate că noi, adulții, am putea face un efort ca să îi cunoaștem mai bine. Teleskop face asta digital pentru o școală, la fel cum un sportiv dispune de sisteme care îi măsoară digital periodic diversi indicatori, statistici, număr de pași, calorii, indici de masă musculară.
Cu Teleskop o școală poate să își ia realmente temperatura:)
Ca să încerc o glumă, eu nu știu cum reușesc unii colegi, directori și diriginți, să stea cu inima împăcată că sunt pe calea cea bună, mai ales că muncesc atât de mult, fără să măsoare periodic impactul acțiunilor și percepțiile din comunitate. Poate au propriile lor mecanisme:) Spun asta mai ales știind că acțiunile pro-active sunt mai eficace și mai puțin costisitoare decât cele reparatorii, care ar trebui luate post-factum. E mai simplu și mai eficace să reglezi și să rezolvi ceva care dă semne incipiente, de situație care riscă să devină critică, decât să o repari după ce criza s-a accentuat.
Aș mai spune că întrebările din chestionare sunt scurte și ușor de înțeles, uneori chiar un pic jucăușe, fiind construite în colaborare cu sociologi și testate în prealabil înainte de instalare. Suntem un mix în staff, o echipă multi-disciplinară, în care celor trei co-fondatori ni s-au alăturat în echipa operativă oameni din zone diverse, sociologi, practicieni, profesori și cercetători.
Iulia A. Când ați decis să lansați inițiativa, cum arăta peisajul digitalizării educației în România? Ce nevoi concrete ați identificat în școli, la profesori sau la elevi?
Monica M. Aș dori să spun pentru început că eu nu consider digitalizarea un panaceu. Nimic nu e un panaceu, de fapt:) Digitalizarea este un pas important, semnificativ, însă nu rezolvă decât într-o anumită măsură lucrurile importante din sistemul educațional. Iar uneori poate să confuzeze mai mult, inversând prioritățile. În ultimii ani, în România, în percepția mea, peisajul digitalizării s-a conturat în jurul înlocuirii cataloagelor clasice cu cataloagele electronice și al dotării claselor cu sisteme tehnologizate de table și gadget-uri care permit folosirea de lecții-suport și conținuturi digitale pentru diverse materii. Pandemia a contribuit la îmbrățișarea cu hotărâre a soluțiilor de acest tip, mai ales în efortul de de-birocratizare.
S-a vorbit mult de faptul că folosirea tehnologiei face ca procesul de învățare și participare la ore al elevilor să crească. Că atunci când sunt folosite tehnologii noi, lecțiile ar fi mai simpatizate de elevi și mai prietenoase. Ceea ce poate fi așa, însă cred că doar până la un punct. Sunt din ce în ce mai multe studii internaționale care se uită la impactul digitalizării post-pandemie, am citit de curând că rezultatele ar fi cumva divergente. Mai mult, pentru că uneori promovarea digitalului a avut accente vehemente, în lipsa rezultatelor (promise), percepția mea e că reacția multor oameni începe deja să fie una de scepticism și rezervă, atât față de digitalizare cât și față de alte tipuri de propuneri.
Pentru mine, ca să revin la întrebare, să am acces la digital înseamnă să pot avea indicii care să îmi permită să acționez mai eficace, să am o privire clară și să pierd mai puțin timp, spre deloc. În viața de dincolo de școală, ca cetățean, folosesc digitalul ca să văd niște diagrame de consum la electricitate (de pildă) sau să consult indicatori de calitate ai aerului, sau numărul de cititori ai blogului. Adică să am acces la un „ciocan mai mare”. Ca profesori, fiecare dintre noi poate decide la clasă și școala proprie în funcție de obiective și materie, cred că e important să păstrăm un echilibru și să updatăm periodic.
Referitor la date, sunt voci care spun că există deja multe date în educație, eu cred mai degrabă cred că acelea care sunt (în instituțiile care au asta ca job) sunt prea puțin folosite. Dincolo de datele din cataloage despre note sau absențe, dacă ne uităm la rapoartele mari, avem mai degrabă indicii care provin din cercetări care ajung mai greu înapoi la beneficiari. Iar datele despre oameni și comportamentele lor nu rămân cu totul valide pe perioade lungi de timp. Din perspectiva aceasta, Teleskop realmente „democratizează” accesul la mini-cercetări și profesionalizează „curiozitatea” inerentă și îndreptățită a noastră, ca profesori, atunci când ne uităm la elevi, putând exersa nu doar percepții (firesc) subiective, ci observații empirice, sociologice. Renumitele small data.
Așa se văd de la mine nevoile concrete ale școlilor, cărora Teleskop vine în întâmpinare cu agilitate (îmi place acest cuvânt:)
- nevoia unor instrumente ușor de folosit și de interpretat
- nevoia de instrumente confidențiale care să poată fi aplicate în siguranță
- nevoia de activare a unor acțiuni colaborative în școli
- nevoia de întărire a auto-eficacității individuale și de grup
- nevoia de profesionaliza observațiile pe care le facem ca diriginți
- nevoia de utilizare a AI în interpretarea unor serii de date.
Convingerea mea este că putem avea un impact mai bun asupra învățării cu exact acești oameni existenți acum, fără să îi “transformăm” în alți oameni, fără traininguri nesfârșite. Lucrurile de bază sunt lângă noi, doar că uneori ne scapă, în vâltoarea de zi cu zi. Cu un sistem prin care să "ia temperatura periodic" școlile pot ști că sunt pe calea cea bună.
Siguranța elevilor, antrenarea autonomiei, perseverenței, echitatea, contribuția fiecăruia la un climat sigur în școală, exersarea reflecției, atenția pentru rutine sănătoase de studiu și timp liber, toate sunt “impregnate” în ADN formularelor din Teleskop, sprijinind oamenii reali pe care îi avem chiar acum în sălile de clasă, profesori și elevi, care se confruntă zi de zi cu situații reale.
*Partea a doua a dialogului în articolul viitor. Dialogul s-a purtat in prima parte a anului 2025, in pregătirea unui material despre digitalizare in revista Panorama.