5 min read

Gabriel Bădescu: Gândirea științifică ar trebui să fie un atribut nu doar al elitei intelectuale, ci o însușire larg răspândită în rândul cetățenilor (interviu)

Gabriel Bădescu: Gândirea științifică ar trebui să fie un atribut nu doar al elitei intelectuale, ci o însușire larg răspândită în rândul cetățenilor (interviu)
pixeles.com


Teleskop:  Gabriel Bădescu, vă mulțumim pentru timpul acordat. Vă propun să începem cu o întrebare scurtă: dacă ar fi sa alegeți doar unul din aceste trei apelative, de profesor, sociolog și cercetător, pe care l-ati alege și de ce?

Gabriel Bădescu: Sunt mai mult cercetător decât profesor, în ultimii ani am predat destul de puțin. Lucrez pe teme ce țin de discipline sociale diverse, precum științele politice, științele educației, sociologie, psihologie, și aș ezita să aleg un singur domeniu mai important. Studiile mele formale sunt de matematică, sociologie și științe politice. Deci cercetător :)

Teleskop: În ultimii ani, diverse cercetări/rapoarte au început sa fie preluate mai mult în mass-media și să ajungă astfel la publicul larg, unele devenind mai populare/mai citate decat altele și fiind preluate în mediul decizional (un exemplu ar fi recomandările OECD). Ați participat și ați inițiat multe cercetări referitoare la educație. Este scopul final al unei cercetări acela de a fi luată în considerare în politicile publice? Sau nu neapărat? Vă propun să luăm un exemplu: într-una din cercetările dvs. recente, am găsit la final câteva recomandari care vorbesc despre nevoia de echitate în sălile de clasă și de sprijin pentru profesori. Care ar fi trei condiții care ar trebui să /se alinieze/ pentru ca un set de recomandări cum ar fi acestea, care vin din cercetare, să ajungă sa conteze mai mult în școli?

Gabriel Bădescu: Într-o carte SF destul de recentă și super-premiată, Problema celor trei corpuri, autorul spune că în absența cercetării fundamentale, progresul tehnologic ar fi lent iar Pământul ar fi o pradă ușoară (pentru extratereștrii agresivi!). Sunt multe exemple în fizică de rezultate foarte teoretice care inițial nu vizau nicio aplicație practică dar ulterior au avut aplicații tehnologice formidabile. În cercetările despre educație dilema asta e mai puțin acută. Toate studiile ar trebui să vizeze aplicații practice.

Sunt însă câteva dificultăți. În primul rând, cercetările despre oameni au rezultate care variază în funcție de context. Rezultate din Statele Unite (și marea majoritate a cercetării sociale se face în context american) nu sunt în mod necesar aplicabile în România. Contează și momentul de timp, de ex. unele rezultate din perioada preTikTok ar arăta diferit acum.

În al doilea rând, studiile pe oameni, și mai ales pe copii, au adesea limitări ce vin din partea de etică (de ex. experimentele lui Rosenthal–Jacobson despre efectul Pygmalion nu ar îndeplini standardele etice din prezent). O altă problemă foarte importantă este cea a duratei limitate a celor mai multe studii. Deși ne interesează efectele unor intervenții în educație pe durata vieții subiecților, cele mai multe cercetări estimează impactul doar pe durata câtorva luni de zile. O consecință este că multe studii supra-estimează efectele intervențiilor evaluate. În fine, o problemă este și faptul că mulți cercetători nu au interes și cunoștințe pentru a face legătura dintre rezultatele studiilor lor și aplicațiile practice. Problema e parțial rezolvată atunci când sunt suficienți practicieni și policy makers care se pricep la cercetare. Din păcate, această categorie de specialiști e slab reprezentată în România.

Să revin la condițiile pentru alinierea dintre cercetare și practică.

În primul rând rezultatele cercetării ar trebui să fie ferme și robuste. Nu aș face recomandări de intervenții sau politici pornind de la un singur studiu, oricât de interesant. Doar în momentul în care zeci de cercetări bine făcute converg înspre același rezultat, iar unele dintre ele sunt în contextul școlii din România, ar merita insistat pe schimbări practice. De asemenea, contează nu doar riscurile de a greși, ci și efectul unei eventuale greșeli. Un studiu medical de acum câțiva ani a pus în evidență o corelație puternică între consumul de ciocolată/locuitor și numărul de premii Nobel/1 milion de locuitori. Dacă ținem cont de el și recomandăm programul ”ciocolata (cu puțin zahăr) și laptele” în școli riscăm destul de puțin. Alte recomandări pot avea însă efecte negative mai serioase. De exemplu, teoria ”stilurilor de învățare”, deși e contrazisă de datele empirice, consumă resurse importante cu pregătirea profesorilor și cu predarea în mai multe țări. În fine, este important ca persoanele care ar trebui să facă schimbări ca parte a unor politici noi (de ex. profesorii) să cunoască argumentele principale în favoarea schimbării, inclusiv măsura în care sunt susținute de date empirice.

Teleskop: Ce este, pe scurt conceptul de Cercetare de actiune participativa (participatory action research)? Care ar fi cateva exemple mai cunoscute din România și nu numai în ultimii ani?

Gabriel Bădescu: Cercetarea de acțiune participativă (PAR) este un mod de a face cercetare care are la bază ideea că oamenii obișnuiți pot și trebuie să decidă în toate etapele studiilor care îi vizează, alături de specialiști. Includerea perspectivelor și cunoștințelor lor poate duce la rezultate de cercetare mai relevante și mai utile, contribuie la schimbări sociale pozitive și durabile, și are efecte de co-învățare reciprocă între cercetători și participanți.

În pofida unor avantaje clare, abordarea PAR a fost folosită puțin în contextul educației din România. Unul dintre cele câteva studii pe care am reușit să le identific poate fi citit la acest link.

Teleskop: Platforma Teleskop pune la dispozitie scolilor resurse (metodologie, formulare, sistem de securitate a datelor) prin care să își poată genera mini cercetări interne, mai ales in contextul post-covid. Pe scurt, pot fi generate linkuri având profesorul ca /operator de interviu în clasă/ și apoi se facilitează interpretarea acestora, în principal pentru indicatori de învățare (cu mențiunea că formularele sunt scurte și simplu de integrat). Se încadrează acest model în Conceptul de cercetare de acțiune participativa?

Gabriel Bădescu: Teleskop constituie o resursă excelentă pentru cercetarea la nivelul școlilor. Participarea profesorilor și flexibilitatea în proiectarea cercetărilor la nivel de școală sunt elemente de bază ale unei abordări tip PAR. În același timp, includerea unor elemente de comparabilitate (de ex. întrebări comune mai multor școli, sau pentru aceleași școli dar la momente diferite de timp) este utilă chiar dacă nu e un aspect specific pentru PAR. E important dialogul dintre profesori și experți, o componentă importantă a Teleskop. Profesorii au șansa să înțeleagă mai bine nu doar aspecte ce țin de predare și învățare, ci și care sunt foloasele și limitele cercetării științifice.

Gândirea științifică ar trebui să fie un atribut nu doar al elitei intelectuale, ci o însușire larg răspândită în rândul cetățenilor obișnuiți, cu atât mai mult în cazul profesorilor. Un nivel redus de înțelegere a legăturii dintre afirmații și date empirice, de aplicare a gândirii logice, și de înțelegere și gestionare a incertitudinii, crește vulnerabilitatea cetățenilor și, prin cumulare, a societăților din care fac parte, în context de pandemii, războaie, și crește șansele unor alternative de guvernare nedemocratică.

Gabriel Bădescu este cercetător și profesor de stiinte sociale la Cluj

(va urma)

Teleskop găzduiește pe blog scurte articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.