Metodologie: Școala mea în ianuarie 2024
foto: pexels

Un articol publicat de Monica Mocanu în

Metodologie: Școala mea în ianuarie 2024

de Monica Mocanu

Cercetările în școală ar trebui să fie percepute nu ca procese dificile, complicate sau inaccesibile. Ele merită de fapt să fie în inima sistemului de educație, atât ca obiectiv de învățare pentru elevi, cât și ca modalitate de luare a deciziilor pentru echipele de management. De la simple observații asupra claselor în diverse intervale de timp până la investigații mai ample cu mai multi respondenți despre indicatori de învățare, sunt trei condiții care fac valid un proces de acest fel:

  1. Condiții bune (riguroase) de preluare a datelor
  2. Claritatea pașilor și a obiectivelor
  3. Un sistem de reflecție și de interpretare onest.

Programul Școala mea în ianuarie 2024 invită școlile să își administreze în mod autonom mini-cercetări interne referitoare la învățare și stare de bine.

Înregistrarea școlilor e gratuită și e deschisă în luna ianuarie pentru orice școală gimnazială sau liceu. În plus, odată obținute rezultatele, școala le poate interpreta intern cu resurse proprii sau poate solicita o sesiune dedicată școlii, cu resursele echipei Teleskop (punem la dispoziție pro bono sprijin pentru analiză pentru primele 5 școli doritoare).

De ce?

Colectarea de date despre învățare și utilizarea acestora ca bază pentru îmbunătățirea metodelor de predare și a învățării reprezintă una din prioritățile* post-pandemie în multe sisteme din lume. Școlile pot obține astfel date relevante despre rutinele de studiu și timp liber ale elevilor, despre autonomia și metodele de învățare ale acestora, ca și despre climatul din școală. Prin Teleskop, cu zero birocrație și maxim de confidențialitate obțineți  indicii care să ajute la decizii mai bune, ca manageri si profesori.

Cum?

Școala își generează în mod autonom din platforma Teleskop - Feedback clar și simplu la clasă. un cont de școală/de director în care sunt pre-instalate 5 formulare predefinite. Formularele sunt scurte și ușor de completat, iar timpul de administrare poate varia între 3-7 minute. Elevii trebuie sa aiba telefon cu internet și acces la grupul de discuții al clasei (whatsapp, altă rețea). Nu există o ordine strictă de administrare a formularelor, însă nu se recomandă administrarea a două formulare în aceesi zi pentru aceiași elevi. Fiecare formular poate fi completat o singură dată de pe un telefon/tabletă/device, iar platforma asigura anonimatul complet al respondenților.

  • Stare de bine - elevi (10 întrebări)
  • Stare de bine - profesori (10 întrebări)
  • Stare de bine - părinți (10 întrebări)
  • Autonomie în învățare a elevilor (11 întrebări)
  • Rutine comportamentale și de studiu ale elevilor  (9 întrebări)

Trei pași simpli.

Pasul 1. Din contul scolii, directorul genereaza formulare/linkuri pentru fiecare clasă, le denumește (de ex: clasa 6B, clasa 11C) și le distribuie profesorilor/sau dirigintilor. Link-urile ajung la diriginți (sau la profesorii care sunt la clasa respectivă) care la randul lor le transmit elevilor clasei. S-au obținut procente/rate foarte bune de completare dacă profesorul care primește link-ul este prezent în clasă în timpul administrării, are o atitudine deschisă și îi încurajează pe elevi să completeze cu încredere.

Pasul 2: Rezultatele ajung in timp real in contul scolii/directorului. Dacă o școală are 8 clase, vor fi generate 8 serii de rezultate cu numele claselor respective. Ele pot fi descărcate și disponibile ulterior în format PDF.

Pasul 3: Dacă se interpretează intern (cu un profesor, consiler școlar, invitat din afara școlii), recomandarea este să nu se compare rezultatele claselor între ele, ci cu mediile școlii. Lectura datelor (la cerere) alături de o echipa Teleskop presupune o discuție colegiala și confidențială asupra corelațiilor si specificităților care apar.

La final: E de dorit de asemenea ca în timp, elevii, profesorii si parintii să fie informați asupra rezoluțiilor generale și să fie apreciați pentru contribuție. E important ca membrii comunității școlare sa aibă încredere că genul acesta de activități este valoros, că poate fi (chiar) distractiv și că e cu siguranță educativ și participativ. Procesul se poate relua periodic, la interval de câteva luni, pentru a permite evoluția în timp și observa îmbunătățirile care apar.

Contul de director îl puteți obține scriind la  [email protected]

Notă conceptuală: participarea membrilor comunității (profesori, management, elevi, parinți) și flexibilitatea în proiectarea cercetărilor la nivel de școală reprezinta elemente de bază ale unei abordări tip cercetare de acțiune participativă (PAR), care este un mod de a face cercetare care are la bază ideea că e important ca oamenii sa participe si sa decidă în toate etapele studiilor care îi vizează, alături de specialiști.

*"Re-imaginați educația școlară dincolo de Covid-19" (teleskop.ro)

Mai multe despre modelul PAR aici Gabriel Bădescu: Gândirea științifică ar trebui să fie un atribut nu doar al elitei intelectuale, ci o însușire larg răspândită în rândul cetățenilor (interviu) (teleskop.ro)

Aici Apelul de înregistrare derulat în martie 2023.

Teleskop găzduiește pe blog articole care prezintă metode și abordări ale colegilor din echipă și ale invitaților, pe diverse teme din sfera educației.
Distribuie articolul

Dacă ți-a plăcut articolul, te rugăm să-l distribui pe rețelele sociale. Îți mulțumim.

Feedback clar și simplu la clasă.

Cu peste 2 milioane de răspunsuri și 7 100 de utilizatori, Teleskop este cea mai mare platformă de feedback pentru școli și profesori.