Putem face educația pentru siguranță și sănătate mai eficientă și mai echitabilă
De fiecare dată când vedem la știri accidente grave sau statistici dramatice, ne reamintim cât de mult contează educația. Nu educația din declarații, ci aceea care devine vizibilă în situații reale, când e nevoie de reacții rapide și informate.
Cu toții ne dorim să știm cum să reacționăm în cazul unui cutremur, al unui AVC sau într-o situație de risc în trafic. Ne dorim să fim în siguranță și să avem rutine sănătoase în viața de zi cu zi.
Programul SMART pentru siguranță și sănătate vine în sprijinul școlilor și diriginților cu un format simplu și interactiv care poate fi activat în orice școală. Fără zeci de ore de training pentru profesori, putem crea un cadru în care elevii să poată dobândi cunoștințe de bază, în parteneriat cu un departament specializat. Alături de ceea ce cunosc din familie sau din medii informale, este important ca elevii să primească în școală informații și mesaje validate și aplicabile. Atât cei dintr-o școală gimnazială cu 150 de elevi dintr-o zonă izolată, cât și cei dintr-un liceu cu 1500 de elevi dintr-un oraș aglomerat. Obiectivele programului sunt 1) informarea asupra protocoalelor de reacție rapidă și 2) conștientizarea situațiilor de risc și a rutinelor sănătoase.
Lecția despre Siguranța în trafic abordează importanța purtării centurii de siguranță, dar și modele de replici de siguranță (safety scripts) care pot fi cunoscute de copii pentru a putea fi folosite/adaptate la nevoie, în situații de risc.
Cum funcționează?
Fiecare lecție SMART pune la dispoziție un chestionar dedicat lecției, preinstalat pe platforma Teleskop și un slide informativ construit de Departamentul de Sănătate Publică (Public Health). Profesorul diriginte poate ghida un dialog (30-40 min) pe baza rezultatelor chestionarului (aplicat la început) și apoi pe baza info-slide-ului, încurajând implicarea elevilor în discuție și reflecția. Sunt disponibile câteva repere metodologice.
Dacă sunteți profesor și doriți să aplicați chestionarul, puteți face asta din contul de profesor Teleskop Basic (gratuit), unde formularele sunt preinstalate și marcate cu SMART. Dacă sunteți director și doriți să administrați integrat cu toată școala dvs, ne puteți scrie la [email protected]
Cui se adresează SMART?
Programul poate fi folosit de școli gimnaziale și licee (clasele 5-12) din România. SMART este de asemenea deschis pentru gimnaziile și liceele doritoare (clasele 5-12) din Republica Moldova, cu aceeași metodologie. În elaborarea materialelor sunt urmate recomandările pentru orele de Consiliere și Orientare, iar școlile pot derula una sau mai multe lecții.
Formularele Teleskop nu preiau niciun fel de date personale, răspunsurile elevilor sunt oferite benevol, ele sunt anonime, iar întrebările sunt simple, non-intrusive, testate în prealabil, de folos ca suport la clasă pentru dialog și conștientizarea situațiilor de risc.
În acest moment (mai 2026) sunt disponibile trei lecții
- despre siguranța copiilor pasageri în trafic
- despre AVC (protocolul FAST)
- despre folosirea excesivă a telefoanelor.
Toate lecțiile sunt aici.

De ce se numește SMART acest program? Pentru că o acțiune de dorit într-o situație de criză este o acțiune informată, calmă, promptă - SMART. Această conștientizare este prezentă și acum în dialogurile pe care profesorii le au cu elevii, în exercițiile de reacție la incendii, la cutremur sau în discuțiile informale.
Programul Teleskop-Public Health extinde informarea la o diversitate mai mare de situații concrete, o face în compania unui departament specializat spunând, în fond, că acțiunile responsabile merită cunoscute, practicate și valorizate.
Lumea în care elevii vor trăi este o lume mai imprevizibilă decât înainte, iar școala le poate oferi instrumente utile pentru această realitate. Pe lângă efectele imediate de informare și conștientizare, astfel de inițiative pot întări încrederea comunităților în educație și în capacitatea școlii de a pregăti elevii pentru situații reale. Programul intenționează o serie mai lungă de lecții. Vă invităm să ne propuneți noi subiecte/teme în acest format, suntem la [email protected].
Contact
Monica Mocanu · co-fondator Teleskop
Oana Blaga · lector universitar UBB, Departamentul de Sănătate Publică
Contact: [email protected]
Telefon: +40 740 042 224
Website: https://teleskop.ro
Despre Teleskop
Teleskop este un start-up independent de preluare și interpretare de date care sprijină școlile și profesorii să aibă impact mai bun în sălile de clasă. Platforma are formulare preinstalate, formulare generate de utilizatori, sistem de interpretare a datelor, de măsurare de indicatori de învățare și stare de bine. În 2024 Teleskop a administrat alături de Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) cercetarea “Școala mai aproape” despre metodele de învățare a peste 14.000 de elevi din România și Republica Moldova.
Despre Public Health
Public Health Departamentul de Sănătate Publică - Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca este un departament academic implicat în formarea profesioniștilor din sănătate publică prin programe de licență, master si doctorat. Public Health își folosește expertiza atât pentru cercetare, cât și pentru a combina cunoștințele academice cu tehnologia digitală în scopul creării de soluții care răspund provocărilor actuale din comunități.