Laura este profesoară de filosofie și alte discipline socio-umane, de aproape 30 de ani. Crede că împreună, dialogând sau dezbătând, putem ajunge la răspunsuri mai bune. De aceea și scrie aici.
Iar dacă vreun articol îți face plăcere, te invităm să-l distribui pe social media.
De curând am finalizat cursul Arhitectura învățării – din laborator în clasă, oferit de Asociația Aspire Teachers*, căreia îi mulțumesc pentru oportunitate. Creat și susținut de Jared Cooney Horvath, cursul propune o punte rar reușită între știința învățării și realitatea clasei, introducând, printre altele, microproiectele ca instrument de învățare continuă (practică
Anul acesta a debutat sub semnul unei lecturi care dărâmă mituri: teoria emoțiilor construite. E o carte wow, tocmai bună pentru o schimbarea de paradigmă, că tot e început de an. În acest articol voi sumariza ideile de bază din carte, voi face câteva conexiuni cu filosofia și voi încheia
Realitatea din România pare un cocktail exploziv: incertitudine, frustrări, tensiuni sociale. Măsurile economice care afectează educația, haosul birocratic sau știrile despre conflicte globale ne pot copleși. Despre ce se întâmplă în lumea largă, nici nu mai vorbim. Furia pare un răspuns firesc, justificat de o lume care devine tot mai
Trăim într-o lume care pare să prețuiască mai mult critica. Suntem bombardați cu analize furibunde, dezbateri aprinse și evaluări care, adesea, se concentrează pe ceea ce nu funcționează, pe erori și deficiențe, se manifestă de multe ori prin atacuri la persoană și abdicări de la bun simț sau rațiune. Acest
Fizicianul britanic Lord Kelvin (William Thomson) spunea că ceea ce nu se poate măsura nu există. Ce putem măsura în educație? Cum și când colectăm date (cantitative și calitative)? Este clar pentru noi toți că decizii se pot lua și s-au luat zeci de ani în sistem, fără o minimă
Ne confruntăm cu numeroase provocări în educație. Știm că performanța profesorilor influențează performanța elevilor, fiind, la rândul ei, influențată de modul în care noi, ca adulți, învățăm. O să abordez în acest articol un subiect greu, și anume cursurile de formare. Dincolo de declarații, acest proces suferă distorsiuni în realitate
Scriu acest articol inspirată de două conferințe susținute de dl Mircea Miclea. Una din ele o găsiți aici. Un prim motiv al refuzului de a cunoaște ceva nou este iluzia că știm deja. Așa cum precizează dl Miclea, această iluzie provine din confuzia dintre „a ști” și „a avea acces”
Peste câteva zile mă voi revedea cu elevii mei. Indiferent a câta oară mi se întâmplă asta, tot am emoții. Aș vrea ca și eu și elevii să ne întâlnim odihniți, veseli, dornici de învățare. Când se întâmplă asta, ne declarăm norocoși. Când nu, ce facem? Încercați să faceți un
Zilele acestea am citit, pe nerăsuflate, cu creionul în mână, cartea "Cum învățăm" a lui Stanislas Dehaene, apărută la editura Litera. Autorul explorează mecanismele neuroștiințifice ale învățării și oferă idei valoroase pentru oricine este interesat de educație. Unele idei din carte nu sunt noi, dar primim confirmarea empirică
